Partiul Naţional Ţărănesc Maniu-Mihalache (noul PNŢCD renăscut acum un an şi ceva) ne-a remis următoarul comunicat de presă, pe care îl reproducem integral, aici, fără niciun comentariu din parte-ne.

Mesajul e limpede, nici nu ar avea nevoie de adăugiri.

„Statisticile privind situația din Italia ne arată ca îmbolnăvirile afecteaza relativ uniform toate grupele de vârstă: tineri, adulți, vârstnici. In ceea ce privește decesele, cele mai multe sunt persoane cu afectiuni preexistente, sub 30 de ani mortalitatea este nula, intre 30 si 50 in jur de 1%, peste 70 devine foarte mare.

Motivul pentru care avem din pacate atât de multe victime în penisulă este că bătrânii nu au fost izolați la timp, iar cel pentru care avem așa de mulți infectati este că printre cei mai tineri s-a transmis o falsă iluzie vizând faptul că nu se pot îmbolnavi.

          Putem, in al unsprezecelea ceas să ințelegem ce trebuie făcut? Cei care au părinți, bunici la care țin, să îi convingă să nu iasă din casă, aprovizionându-i fără contact. Daca avem vecini in aceeași situație, să-i ajutăm cu cumpărăturile și să le lăsăm in fața ușii. Cei tineri trebuie să stea cât mai izolați, iar cei care trebuie să lucreze să respecte regulile de igienă si prevenție.

          Autoritățile trebuie să le pună la dispoziție celor care asigură funcționarea statului mijloace de protecție și dezinfecție, in primul rând personalului sanitar dar și lucrătorilor din comerț, aprovizionare, siguranță, utilități.

          Cu calm, responsabilitate și solidaritate ne putem confirma ca o națiune, nu ca o populație.
          Doamne ajută!”

Documentul e semnat de preşedintele PNŢ Maniu-Mihalache, dl Radu Rizescu.

sursa foto: PNŢ Maniu-Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here