Am relatat azi depre cazul incredibil al unui piteştean, care a refuzat să permită accesul propriei soţii revenite din Italia, în locuinţa comună, de teamă că va trebui să petreacă împreună cu aceasta cele 14 zile de carantină şi că-şi va pierde serviciul din acest motiv.

Biata femeie a petrecut câteva ore în scara blocului, cu bagajele după ea, până când a intervenit personal prefectul Emanuel Soare, care a dispus să fie internată într-un centru de carantină.

Azi, biroul de presă al Poliţiei Argeş a informat că individul a fost amendat pentru fapta sa.

„În ziua de 16 decembrie, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Piteşti au fost sesizaţi despre o stare conflictuală, dintre o persoană aflată sub măsura carantinării la domiciliu şi soţul acesteia.

Din verificări s-a stabilit că o femeie aflată sub măsura carantinării din data de 14 decembrie, ca urmare a revenirii dintr-o ţară pentru care este insituită acestă măsură, a avut discuţii contradictorii cu soţul acesteia, de 51 de ani, din Piteşti, care nu a mai fost de acord ca aceasta să continue să locuiască pe perioada măsurii la această adresă, motivare sub care a alungat-o din locuinţă.

Situaţia a fost adusă la cunoştinţa DSP Argeş, către care a fost înaintată solicitarea persoanei în cauză pentru carantină instituţionalizată.

Totodată, în urma verificărilor, bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 61/1991 privind normele de convieţuire socială”, a transmis Poliţia Argeş.

Imaginea este de arhivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here