Pinocchio, ia lecţii: în materie de autostrăzi, nu s-a construit nici 15% din cât au promis Guvernele ultimelor două decenii, în campaniile electorale

Date:

Share post:

Guvernele perindate pe la Palatul Victoria au promis, din 2000 încoace, că vor construi aproape 5.000 km de autostrăzi. Abia au făcut 737 km. Nici 15% din cât s-a promis în campaniile electorale.

Revoluţia din 1989 a găsit România cu o singură autostradă, Bucureşti-Piteşti, plus 17 km între Bucureşti şi Constanţa.

Până spre finalul anilor ’90, la nivel guvernamental nu s-a pus niciodată serios problema extinderii reţelei de autostrăzi. Deşi până şi Nicolae Ceauşescu avea planuri în acest sens. Ba mai mult, fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat public, pe vremea când era ministru al Transporturilor în Guvernele Petre Roman şi Theodor Stolojan, că României nici nu-i trebuie autostrăzi.

Au început să-i trebuiască, totuşi, după ce ţara se înscrisese pe drumul aderării la NATO şi se profila începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.

Construcţia de autostrăzi în România postcomunistă a demarat, practic, abia în anul 2000. Primul deceniu după Revoluţie a fost, astfel, pierdut.

De aici încolo a început o sarabandă a promisiunilor guvernamentale, la fiecare ciclu electoral. Argumentul „vom construi X km de autostrăzi dacă ajungem la Putere” a fost utilizat de fiecare partid şi alianţă electorală, cu o largheţe incredibilă. Practic, partidele politice s-au întrecut pe ele însele în a promite lucruri pe care le era clar că nu le pot face. Voturi să iasă, asta e tot ce a contat.

Cine promite mai mult ia voturi mai multe

Guvernul PDSR condus de prim-ministrul Adrian Năstase promitea, în campania electorală din anul 2000, că va construi 600 km de autostradă. La final de mandat, în 2004, se dăduseră în folosinţă numai 115 km (19,16% din cât a promis).

A urmat la Putere Guvernul Alianţei DA, PNL-PD, condus de Călin Popescu-Tăriceanu (2004-2008). Promisese în campania electorală 800 km de autostradă, că doar promisiunile nu costau nici atunci nimic. A realizat efectiv doar 53 km, adică nici 7% din promisiunile electorale.

Românii voiau, însă, cu disperare, autostrăzi. Oamenii circulau, văzuseră cum e în ţările vestice, văzuseră în ce ritm construiau autostrăzi vecinii unguri, aşa că exista o presiune mare pe Guvernele noastre să construiască autostrăzi. Politicienii au înţeles rapid că pot acumula procente electorale promiţându-le, aşa că legislatura 2008-2012 a bătut toate recordurile.

Stoluri de porci zboară deasupra autostrăzilor promise de politicieni

De promisiuni, nu şi de realizări. Alianţa PDL-PSD-PC (prim-ministru Emil Boc şi, o scurtă perioadă, Mihai Răzvan Ungureanu) a câştigat alegerile promiţând cifra uluitoare de 1.500 km de autostradă în 4 ani (e vorba de legislatura 2008-2012). S-au inaugurat doar 229 km; cam 15% din ce s-a promis.

Nici chiar următorul prim-ministru, Victor Ponta (dat de alianţa PSD-PNL, vestita Uniune Social Liberală şi instalat la Putere în 2012) n-a îndrăznit să încerce să prostească populaţia în asemenea hal, în ciuda poreclei care l-a consacrat, Mickey Mouse. A promis „doar” 800 km de autostradă. Evident, nicio şansă să se apropie măcar de această cifră. La demisia sa din fruntea Guvernului (noiembrie 2015), urmare a nenorocirii de la clubul Colectiv şi presiunii străzii, se inauguraseră numai 103 km.

Dintre aceştia, un lot de 22 km dintre Sibiu şi Sebeş a fost inaugurat deşi drumul prezenta mari deficienţe (alunecare de teren urmată de surpare). Lotul respectiv a fost, ulterior, reparat în mandatul scurt (noembrie 2015-ianuarie 2017) al Guvernului tehnocrat condus de Dacian Cioloş.

Care Guvern promisese şi el 150 km de autostradă în anul 2016, dar a construit doar 46 km. Plus ce-a mai reparat după Ponta. Procentul cabinetului tehnocrat (45,33%) e, oricum, de departe cel mai bun de până acum.

De notat că au existat doi ani – 2005 şi 2008 – în care nu s-a dat în folosinţă nici măcar un km de autostradă

Mai bun şi decât al Guvernelor PSD-ALDE Grindeanu, Tudose şi Dăncilă, perindate la Putere din 2017 până în 2019: s-au promis în campanie „minimum 500 km de autostradă”, dar s-au inaugurat doar 117 km.

CITIŢI ŞI: Şeful Ford Craiova, în 2019: „Ori faceţi drumul expres Craiova-Piteşti până în 2021, ori…vedem unde ne investim banii!”

De remarcat doar că scăzuse apetenţa politicianistă înspre promisiuni fantasmagorice, imposibil de pus în practică. Aşa că următorul premier, Ludovic Orban (noiembrie 2019-decembrie 2020) a promis doar „cel puţin 300 km anual”. În anul în care a stat la palatul Victoria s-au inaugurat numai 26 km.

În total, din 2000 până în 2020, Guvernele României promiseseră nu mai puţin de 4.950 km de autostradă. De făcut s-au făcut 737 km. Iar în anii următori s-a mers în acelaşi ritm ruşinos: 29 km în 2021, 53 km în 2022 şi 80 anul trecut. Din această cauză România abia dacă are puţin peste 1.000 km de autostradă, în 2024. Pentru comparaţie, potrivit cifrelor colectate de Wikipedia de la ministerele de resort respective, Ungaria are azi peste 1.800 km. Iar Polonia e în top 5 european din acest punct de vedere, cu 5.116 km de autostrăzi şi drumuri expres.

CITIŢI ŞI: (Video) În 2025, autostrada ajunge la Curtea de Argeş. În 2026, la Tigveni. De acolo spre Vâlcea… pentru ce urmează, jale e puţin spus (I)

S-a promis mult, că promisiunile nu costă

Autostrada Piteşti-Sibiu şi modernizarea DN 73 Piteşti-Braşov figurau la loc de cinste printre promisiunile electorale făcute de candidaţii USL (prima alianţă a PSD cu PNL) în timpul campaniei electorale din 2012. Alături de… nu râdeţi, finalizarea celei de a doua centuri a Piteştiului.

Din candidaţii tari în promisiuni, de acum 12 ani, doi au decedat, vreo 3-4 au ajuns la puşcărie, restul au ieşit din politica mare. Mai au ocazia să promită ceva anul acesta doar Daniel Constantin şi Simona Bucura-Oprescu

Ce s-a făcut în aceşti 12 ani din cele promise atunci? S-a modernizat doar drumul Piteşti-Câmpulung (mai încolo, spre Braşov, Dumnezeu cu mila) şi s-au inaugurat vreo 13 km de autostradă de la Sibiu spre Piteşti. Aşteptăm noile promisiuni, sezonul 2024.

De fapt, nici n-ar trebui să mai vorbim despre autostrăzi. În Argeş nu suntem în stare în 10 ani să reparăm un pod luat de ape, cum e cel de la Poiana Lacului. Iar unele drumuri judeţene n-au mai văzut astfalt de pe vremea lui Nicolae Ceauşescu.

CITIŢI ŞI: Drumurile din comuna Cotmeana n-au mai fost reparate de pe vremea lui Mircea cel Bătrân

Notă: Cifrele din acest articol – publicat prima dată, într-o variantă prescurtată, în publicaţia Punctul – au fost preluate din presa economică a vremii, din programele de guvernare ale partidelor politice şi din comunicate de presă ale Ministerului Transporturilor, CNAIR, respectiv CNADNR. Acolo unde existau discrepanţe între cifre am făcut o medie a acestora.

sursa foto: arhivă ArgeşulOnline.ro, Punctul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Sfaturile pompierilor de la ISU Argeș, pentru zilele caniculare care urmează

Pompierii de la ISU Argeș au transmis populației un...

Expoziție dedicată portului popular, în special iei, duminică, la Bârla (galerie foto)

Duminică 22 iunie, de la ora 10, Căminul Cultural...

Cod galben de caniculă în jumătatea de sud a țării. E afectat și județul Argeș

O avertizare meteo cu cod galben de caniculă a...

Beneficiile surprinzătoare ale siropurilor naturale: De ce să le ai în casă

Siropurile naturale nu reprezintă doar soluții sănătoase pentru diverse...

U Cluj-Napoca și CSU Craiova, adversari din Armenia și Bosnia în Conference League la fotbal

Universitatea Cluj-Napoca și CSU Craiova, reprezentantele României în Conference...

Combinatorul șef al USR, deputatul de Argeș Ionuț Moșteanu, posibil ministru al Apărării (G4Media)

Deputatul USR de Argeș Ionuț Moșteanu, șeful grupului parlamentar...

Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuințe, marcată și la Pitești

Azi e Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din...

Mergi în Italia vara aceasta? Iată câteva sfaturi pentru EL pentru a avea bagajul corect pregătit

Italia este, fără îndoială, una dintre cele mai îndrăgite...