„Instituţiile implicate în gestionarea pestei porcine africane în Argeş au luat toate măsurile pentru a preveni răspândirea bolii.

Astăzi au fost declarate închise nouă focare de pestă porcină africană, după cum urmează: trei în Băiculeşti, două în comuna Bârla, unul în Mihăeşti, unul în Ciofrângeni şi două în comuna Izvoru”.

Anunţul de mai sus a fost făcut în această dimineaţă, de Prefectura Argeş.

La această oră, mai sunt active 3 focare de PPA la porc domestic: la cele două ferme din comuna Slobozia şi unul la exploataţia nonprofesională din comuna Suseni.

„La porci mistreţi, sunt active patru focare: în fondurile de vânătoare 25 Grădiştea, comuna Mihăeşti, 24 Mâzgana, comuna Vultureşti, 18 Râul Târgului, comuna Lereşti şi cel din complexul de vânătoare din comuna Sălătrucu.

În cazul focarelor la porc mistreţ, perioada de restricţie este de minimum 12 luni”, a mai informat Prefectura judeţului Argeş.

Imaginea este de arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here