Percheziţii în Argeş, Suceava şi Bucureşti, la contrabandişti de ţigări

0
178

„Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Piteşti, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – S.T. Piteşti, cu sprijinul Direcției de Operaţiuni Speciale-I.G.P.R., au efectuat 32 de percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Argeş şi Suceava, precum şi a municipiului Bucureşti, pentru destructurarea unui grup infracţional specializat în contrabandă cu ţigări”, informează biroul de presă al Poliţiei Argeş.

„În cursul zilei de 18 iulie, poliţiştii de combatere a criminalității organizate din Piteşti, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, împreună cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeş, au efectuat 32 de percheziţii domiciliare, 28 pe în Argeş, două în Suceava şi două în Bucureşti, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în contrabandă cu ţigări nefiscalizate.

Din cercetări a reieșit că, în perioada februarie 2018 – iulie 2019, persoanele vizate ar fi acţionat, în mod organizat, pentru procurarea, transportarea, depozitarea şi vânzarea de produse de tutun neaccizate.

Produsele ar fi fost comercializate preponderent pe raza judeţului Argeş.

21 de persoane vor fi conduse la audieri.

Unul dintre reţinuţi, în momentul reţinerii. Sursa foto: captură video DIICOT Piteşti

Pentru documentarea activităţii infracţionale a celor vizaţi, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Piteşti au beneficiat de date puse la dispoziţie de poliţiştii I.P.J. Argeş”, mai informează Poliţia Argeş.

Activitățile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul BCCO Bucureşti, BCCO Craiova şi BCCO Suceava şi de suportul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale – I.G.P.R.

La acţiune au participat jandarmi din Argeş, Craiova şi Bucureşti.

sursa foto: arhivă Poliţia Română

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here