Ieri, polițiștii din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Argeș au efectuat cinci percheziţii domiciliare pe raza mai multor judeţe, cum ar fi Argeș, Mehedinți, Teleorman și Constanța, vizate fiind persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală.

Din primele cercetări, oamenii legii au stabilit că, între anii 2008-2010, administratorul unei firme ce avea sediul în comuna Bradu, Argeş, ar fi contabilizat şi declarat Fiscului achiziţii de bunuri şi servicii provenite de la şase societăţi comerciale tip fantomă şi de la alte trei ce aveau identitate furată.

Prejudiciul se ridică la peste 666.000 lei.

În urma percheziţiilor au fost identificate şi ridicate acte şi documente contabile, dar şi 3.100 de euro şi 6.500 lei, asupra acestor sume punându-se sechestru asigurator.

De asemenea, trei persoane au fost duse la la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş pentru audieri.

La acţiune au participat şi polițiști din cadrul I.P.J Mehedinți, I.P.J. Constanța și I.P.J. Teleorman.

Imaginea este din arhivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here