Penitenciarul Mioveni, despre selecția de oferte pentru magazinul online: ”Nu favorizăm pe nimeni”

Date:

Share post:

Penitenciarul Mioveni apreciază că procesul de selecție a ofertelor pentru un magazin online destinat celor privați de libertate decurge transparent și corect.

Scrisesem ieri că există niște dubii în acest sens, întrucât de la deschiderea ofertelor depuse de agenții economici și până azi au trecut trei săptămâni. Iar un câștigător nu a fost încă anunțat.

Ieri după-amiază, cu o promptitudine, la care niciun ziarist nu se așteaptă din partea unei instituții de stat, Penitenciarul Mioveni ne-a transmis un punct de vedere. Reproducem mai jos esența acestuia. Intertitlurile ne aparțin.

Intenția de favorizare a unui agent economic nu are fundament

”Referitor la procedura de selectare a unui operator economic în vederea încheierii protocolului pentru cumpărarea, în sistem online, de produse necesare presoanelor private de libertate, procedură inițiată prin invitația de participare nr. 37888/11.10.2024, precizăm că aceasta respectă principiile de nediscriminare, tratament legal și transparență, criteriile de selecționare fiind formulate în mod obiectiv și clar, astfel încât destinatarii invitației să poate aprecia în ce măsură le pot îndeplini.

Mai mult de atât, obiectivitatea manifestată de unitatea noastră în procedura de selecție este susținută și de existența a două procese pe rolul instanțelor de judecată, soluționate favorabil Penitenciarul Mioveni, în calitate de pârât, procese având ca obiect suspendarea și anularea procedurii de selecție anterioară pe temei de nelegalitate și nerespectarea a principiilor nediscriminării și tratamentului egal.

Avându-se în vedere că buna credință a unității noastre, în cadrul acestei proceduri, este susținută și de actul juridic al instanței de judecată, afirmația dumneavoastră privind intenția de favorizare a unui agent economic nu își găsește fundament și apreciem informațiile pe care  afirmați că le dețineți ca fiind eronate.

E necesară o analiză amănunțită a tuturor ofertelor

În ceea ce privește posibila tergiversare a procedurii, cu rea-credință, vă informăm că un astfel de comportament ar fi în neconcordanță cu obiectivul unității penitenciare, acela de a asigura respectarea drepturilor persoanelor private de libertate și de a asigura exercitarea acestora.  

Efectuarea cumpărăturilor în sistem de comandă online, spre deosebire de efectuarea fizică a acestora, necesită o organizare amănunțită și un plus de personal, fiind stabilite activități precise, astfel încât să nu existe sincope ce ar avea ca efect îngrădirea dreptului de a efectua cumpărături, avându-se în vedere că printre bunurile prevăzute de actele normative în vigoare ca fiind permise, se regăsesc și bunuri de strictă necesitate, destinate igienei individuale, precum și bunuri destinate exercitări dreptului la apărare petiţionare, corespondenţă, a căror achiziționare nu poate fi restrânsă nici prin aplicarea de sancțiuni, conform prevederilor legale.

E vorba și de prevenirea unor procese

Mai mult de atât, avându-se în vedere că, așa cum se menționează mai sus, penitenciarul asigură exercitarea dreptului la cumpărături în sistem de comandă online, în paralel cu procedura nou inițiată, nu există justificare pentru accelerarea încheierii unui protocol cu un alt operator economic, fără să fie efectuată o analiza amănunțită a tuturor ofertelor, astfel încât unitatea noastră să aiba siguranța respectării obligațiilor de către operatorul declarat câștigător, fără a mai fi necesare ajustări ulterioare, aspect ce ar face dificil procesul de cumpărare, efectele negative răsfrângându-se aupra persoanelor private de libertate care, prin natura privării de libertate, au posibilități limitate de cumpărare.

Necesitatea analizei riguroase a ofertelor și intenția unității de a stabili, în detaliu, conținutul protocolului de colaborare, sunt justificate și de prevenirea unor noi procese, prin chemarea,  ulterioară, în judecată, în calitate de pârât, dat fiind că existența unor litigii ar prejudicia procesul de cumpărare prin eventualele măsuri dispuse pe parcursul judecății”.

sursa foto: arhivă ArgeșulOnline.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Cum să organizezi un coffee-tasting pentru prieteni și familie

Organizarea unui coffee-tasting pentru prieteni și familie poate transforma...

Maximizarea eficienței spațiului din grădină: soluții de depozitare inovatoare

În agitația cotidiană, găsirea unui refugiu relaxant în propria...

Cum să te protejezi financiar în timp ce participi la jocuri de noroc

Așa, hai să vorbim direct și fără ocolișuri. Te...

Asociația Învață pentru Tine, meditații gratuite pentru copii nevoiași. Meditatorii sunt profesori voluntari

Asociația Învață pentru Tine, înființată de soții Sergentu, oferă...

Profesorul universitar Adrian Papahagi, despre coșmarul care ne bântuie aceste zile

Filologul și eseistul Adrian Papahagi a publicat zilele trecute...

Teatrul zilelor noastre: „Liviu Ciulei”, de la Pitești

Se-nțelege, cred, că e vorba de un festival de...