La meciul de alaltăieri, câştigat de FC Argeş neaşteptat de greu cu codaşa ligii I, Academica Clinceni (gol Fatai, dintr-un ofsaid nesemnalizat de la tuşă), la una din tribunele arenei din Trivale a putut fi văzută o pancartă, în speţă cea pe care o vedeţi în imaginea de sus.
Textul spune totul: „Doar puncte cu soartă adunate. Vrem şi puţin fotbal, se poate?” A fost o răbufnire a suporterilor din Peluza Nord, care vor neapărat să vadă la FC Argeş şi altceva decât victorii smulse cu forcepsul. Sau, mai degrabă, cu fluierul arbitrului, cum a fost cazul ultimelor două meciuri jucate pe teren propriu, cel cu Clinceni şi cel cu Dinamo. Ambele, câştigate mulţumită unor erori mari de arbitraj.
„… În cadrul unei discuţii la stadion, acest antrenor cât şi președintele clubului, ne-au asigurat că vom vedea „altceva” la următorul meci (cel cu Clinceni – n.r.). Am văzut fix nimic. Aici nu punctăm, încă, problemele din cadrul clubului.
Vom menține protestul față de cei ce poartă tricourile de joc dar și a persoanelor ce ar trebui sa plece din cadrul clubului.Prezența și încurajările noastre vor merge doar către ce înseamnă cu adevărat spiritul alb-violet și FC Argeș”, au transmis, prin intermediul Facebook, cei din Peluza Nord.
sursa foto: Facebook/Peluza Nord Piteşti