Aseară, la Mioveni a avut loc meciul-vedetă a rundei a 4-a a ligii secunde la fotbal, care a opus cele două foste prim-divizionare ale judeţului, gazdele de la CS Mioveni şi FC Argeş.

Jocul a fost unul destul de plăcut ochiului, ambele combatante încercând tot ce le-a stat în puteri pentru a se impune.

Echipa mai tânără, FC Argeş, a trebuit, însă, să se recunoască învinsă: 2-0 pentru gazde. CS Mioveni a părut echipa mai legată, mai matură, cu experienţă superioară.

Chiar şi aşa, poate că Mioveniul n-ar fi câştigat dacă fundaşul central Bogdan Vişa n-ar fi prins, ieri, o zi mizerabilă.

Practic, gafele lui Vişa au stat la baza celor două goluri marcate de gazde. Iar Argeşul n-a avut nici forţa, nici priceperea să desfacă apărarea bine organizată a celor de la Mioveni.

Una peste alta, a fost un spectacol sportiv agreabil de urmărit pentru cei circa 5.000-6.000 de spectatori prezenţi în tribune.

În opinia noastră, de la gazde cei mai buni au fost portarul Flavius Croitoru şi atacanţii Andrei Hergheligiu şi Valentin Balint, în vreme ce de la FC Argeş l-am putut remarca, ieri, (doar) pe acelaşi jucător constant bun, Vasile Buhăescu.

Cu 10 puncte acumulate, CS Mioveni urcă pe locul de baraj (3), la două lungimi în spatele primelor clasate, Turris Turnu-Măgurele şi Gloria Buzău.

FC Argeş e pe locul 9, cu numai 6 puncte; jucătorii pregătiţi de Nicolae Dică au serios de tras, în etapele ce vin, dacă vrem ca la Piteşti să se discute serios despre promovare.

Efectele campaniei cam „subţiri” de transferuri încep să se vadă, din păcate.

sursa foto: CS Mioveni/Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here