Pe lotul 4 Curtea de Argeş-Tigveni al autostrăzii Piteşti-Sibiu, constructorul s-a apucat deja de treabă

Date:

Share post:

Constructorul lotului 4, Curtea de Argeş-Tigveni, al autostrăzii Piteşti-Sibiu, compania austriacă Porr Construct Gmbh, alături de subsidiara sa din România, Porr Construct SRL Bucureşti, a dat deja startul lucrărilor la amenajarea de şantier.

Informaţia a fost făcută publică de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) din România, care a precizat că austriecii „au început lucrările… În perioada următoare se vor monta două stații de betoane, una fiind dedicată strict pentru materialul folosit la tunel.

Lotul de autostradă Curtea de Argeş-Tigveni are o lungime de 9,86 km, particularitatea sa fiind un tunel rutier cu o lungime de 1,3 km, format din două galerii, una pentru fiecare sens de mers, a mai informat CNAIR.

Valoarea contractului, încredinţat firmei austriece, e de 1,678 miliarde de lei, la care se adaugă TVA, bani proveniţi integral din fonduri europene. Durata contractului este de 60 de luni: 16 luni etapa de proiectare și 44 de luni etapa de execuție.

Ţinând cont că Porr a semnat contractul cu CNAIR în noiembrie 2021 (după cum am informat, aici) înseamnă că faza de proiectare a fost deja finalizată, aşa că Porr Construct a trecut la treabă.

Compania austriacă Porr Construct se bucură de un bun renume în ce priveşte construcţia de autostrăzi în România. Ea a executat deja lotul Sibiu-Boiţa al autostrăzii, pe care l-a finalizat cu câteva luni mai devreme decât termenul contractual, lucru mai rar în infrastructura românească.

Cum stăm pe celelalte loturi ale autostrăzii Piteşti-Sibiu

  • Lotul Sibiu-Boiţa e deschis circulaţiei, cum am menţionat mai sus. Concernul Porr Construct l-a finalizat mai devreme decât era prevăzut în contract.
  • Lotul Boiţa-Cornetu: Contractul, ce priveşte una dintre cele mai grele secţiuni ale autostrăzii, a fost semnat în februarie anul trecut, cu o asociere de două firme din Turcia, Mapa Insaat şi Cengiz Insaat. Constructorii turci au la dispoziţie 68 luni ca să finalizeze segmentul de autostradă, din care 18 luni durata de proiectare și 50 de luni durata de execuție efectivă. În august anul acesta ar trebui să fie gata proiectarea, apoi ar putea demara execuţia.
  • Lotul Cornetu-Tigveni: Contractul a fost semnat în august anul trecut, cu grupul italian WeBuild, companie născută din fuziunea firmelor Astaldi şi Salini Impregilo, doi mari specialişti în întârzieri şi nerespectarea termenelor contractuale. Contractul are o perioadă de proiectare de 12 luni și o perioadă de execuție de 45 de luni. În august anul acesta ar urma să înceapă lucrările.
  • Lotul Curtea de Argeş-Piteşti: Constructor e acelaşi concern italian WeBuild. El a fost aspru criticat de specialiştii asociaţiei Pro Infrastructură pentru ritmul lent de execuţie şi sunt şanse mici ca lucrările să fie gata la timp. Detalii, aici.

sursa foto: Facebook/CNAIR

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Concurs național de poezie, cu ocazia prăznuirii Sfântului Voievod Neagoe Basarab

Concursul de poezie „Toată vremea-și are vreme” are loc...

Top 5 tendințe de design interior pentru camera de zi atunci când folosești parchet triplu stratificat

Transformarea camerei de zi într-un spațiu elegant și confortabil...

Rolul magneziului în relaxare: Cum să-ți calmezi mintea și corpul

Într-o lume în care stresul și agitația zilnică par...

Digitalizare sau ”degetalizare” la Registrul Comerțului. O țeapă de 40 de milioane de euro (Digitalio.ro)

Digitalizarea Oficiului Național al Registrului Comerțului pare să fie...

Ministerul Muncii: pensiile recalculate au fost virate ieri în conturile beneficiarilor

Ministerul Muncii a anunțat ieri că pensiile recalculate au...

Exploring Betting Apps for Moldovan Players

As online betting continues growing in popularity across Moldova,...