Un comunicat de presă sec, provenind de la Compartimentul de informare, relaţii publice şi cu publicul al Jandarmeriei Argeş a anunţat, azi, că „începând cu data de 10.09.2021, colonel doctor Lupescu Gheorghe a fost pus la dispoziția unității, ca urmare a retragerii autorizației de acces la informații clasificate (probabil, informaţii secrete; clasificate înseamnă altceva – n.r.). Conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș va fi asigurată de colonel Toma Cezar, prim-adjunct al inspectorului șef”.

Evident, ca o structură militară ce este, Jandarmeria nu dă detalii despre aşa ceva. În România, accesul la informaţii secrete (noi o să le spunem aşa, nu clasificate, din respect pentru limba română) e acordat de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS).

Pe site-ul ORNISS se menţionează: „Certificatul de securitate… sau autorizaţia de acces la informaţii secrete… se eliberează numai în baza avizelor acordate de autoritatea desemnată de securitate (ADS), în urma verificărilor efectuate asupra persoanei în cauză, cu acordul scris al acesteia”.

Această „autoritate desemnată de securitate” este unul dintre serviciile secrete ale României. Prin urmare, „retragerea autorizaţiei de acces la informaţii secrete”, în cazul colonelului Lupescu, înseamnă că acesta a fost găsit în ofsaid de serviciile de informaţii, în ceea ce priveşte accesul la informaţii secrete. Colonelul Lupescu a călcat pe vreun bec, la figurat vorbind.

Potrivit CV-ului său, acesta a ajuns ofiţer de Jandarmi nu urmând vreo şcoală militară, ci o bombă universitară pe nume Bioterra. Dl Lupescu este „Inginer Diplomat” în inginerie economică, Specializarea Inginerie şi Management Agroturistic. Cum o fi ajuns de la Agroturism la Jandarmerie, nu ştim. Ştim doar că la noi se poate.

https://ziaristii.com/jandarmul-sef-care-bagat-toti-protestatarii-duba-contribuit-si-la-represiunea-din-10-august-colonelul-doctor-gheorghe-lupescu-este-un-impostor-universitar-mare-beneficiar-al-fabricii-de-di/

A mai făcut şi Dreptul, tot la „bodega Bioterra” (cum o numeşte colegul Laurenţiu Ciocăzanu, de la ziaristii.com), un doctorat în Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, plus o mulţime de alte cursuri postuniversitare, de engleză, de calculatoare etc.

Propensiunea de vreo două decenii a colonelului Lupescu pentru această fabrică de diplome numită Bioterra l-a făcut pe jurnalistul Grigore Cartianu să conchidă că Lupescu e „un mare impostor universitar”.

În mai 2019, colonelul doctor Lupescu s-a făcut remarcat prin faptul că 10 protestatari, membri ai asociaţiei #activAG Piteşti, conduse de Traian Paparete, au fost luaţi pe sus de jandarmi, vârâţi în dube şi duşi la Poliţia din oraş, pentru a nu tulbura cumva mini-sejurul electoral al liderului PSD Liviu Dragnea, aflat în campanie în urbe.

Toţi protestatarii au fost amendaţi, dar aceştia au câştigat, ulterior, procesele deschise împotriva Jandarmeriei, amenzile fiind anulate de Justiţie.

Cât despre ORNISS, instituţia care, practic, l-a dat afară din funcţie pe colonelul „dottore” Lupescu, ea a fost în centrul unui scandal imens anul trecut, atunci când s-a descoperit că unul dintre şefii instituţiei, pe nume Laurenţiu Barangă, absolvent al Universităţii Ecologice şi cu doctorat făcut la Universitatea Valahia din Târgovişte, nu promovase niciodată examenul de bacalaureat, ci şi-a falsificat diplome. Omul fusese mai înainte vreme strungar la Uzina Mecanică din Băbeni, judeţul Vâlcea.

sursa foto: Jandarmeria Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here