Mai în tinereţe, pe la mijlocul anilor 2000, am fost pentru o scurtă perioadă de timp directorul a două săptămânale din Harghita, unul de limbă română, celălalt de limbă maghiară, editate de aceeaşi companie.

Am fost, foarte probabil, singurul şef român al vreunei tipărituri de limbă maghiară.

În perioada petrecută acolo, în Harghita, am avut ocazia să aflu de existenţa unui aşezământ caritabil, întemeiat de nişte călugăriţe greco-catolice românce, care se îngrijea de copii orfani, abandonaţi de părinţi sau cu părinţi care, pur şi simplu, nu le puteau purta de grijă.

De atunci şi până acum, am vizitat de mai multe ori Casa „Sfântul Iosif” din Odorheiul Secuiesc, singur sau împreună cu prieteni jurnalişti. De câte ori am putut, am mers cu donaţii la acea Casă, care e casă pentru vreo 200 de prichindei.

Zona e una eminamente maghiară, aşa că e lesne de dedus că limba română e pe cale de extincţie naturală acolo. De altfel, pe o rază de circa 50 km de Odorheiul Secuiesc, există o singură şcoală cu predare în limba română: liceul „Marin Preda” din oraş.

Iar acel liceu e ţinut în viaţă de cei aproximativ 200 de copii, români şi romi deopotrivă, găzduiţi, hrăniţi, spălaţi şi educaţi cu devotament de cele opt măicuţe greco-catolice de la Casa Sfântul Iosif.

Către finalul anului trecut, am redactat un reportaj în urma unei vizite făcute la aşezământul de la Odorheiul Secuiesc, reportaj care a fost premiat în cadrul unui program, denumit „No Hate”, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Reportajul a fost publicat pe site-ul reţelei de presă PressHub, din care şi site-ul nostru face parte. Îl publicăm şi noi, deloc întâmplător, azi, 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naţionale şi a întâiului Poet al limbii române, Mihai Eminescu.

Minunea de la Odorheiul Secuiesc

*Copiii români şi romi de la Casa „Sfântul Iosif” ţin, împreună, în viaţă singura şcoală cu predare în limba română de pe o rază de 50-60 km în jurul oraşului

De cum am parcat maşinile în curtea Casei „Sfântul Iosif”, o zgâtie de fată i-a şi sărit în braţe colegului nostru Dragoş Brumbea. Şi nici că mai vrea să se dea jos. Coup de foudre, ar zice un francez. Fetiţa toarce în braţele lui Dragoş ca o pisicuţă care abia şi-a terminat pliculeţul de Whiskas şi e gâdilată pe burtică.

Copiliţa i-a sărit în braţe prietenului nostru Dragoş

„De unde eşti, nenea?”, întreabă copiliţa. „Am venit de la Târgu-Mureş, să vă aducem papa bun, caiete, hăinuţe şi câteva calculatoare”, vine prompt şi răspunsul.

Cristina, o mogâldeaţă de vreo 5-6 anişori, e unul dintre copiii care locuiesc la Casa „Sfântul Iosif” din Odorheiul Secuiesc, un aşezământ caritabil al Congregaţiei greco-catolice „Inimi Neprihănite”.

Întemeiat graţie unei donaţii din Elveţia, aşezământul caritabil e casă de zi cu zi pentru aproximativ 200 de copii de peste tot din ţară. Cei mai mulţi sunt români, dar sunt şi destui de etnie romă, asemeni Cristinei.

Copiii, mereu bucuroşi de daruri

Cele numai opt călugăriţe (surori îşi spun ele însele), conduse de sora Emilia Trif, îi îngrijesc pe aceşti copii orfani sau proveniţi din familii cu mari dificultăţi, şi financiare, dar şi de altă natura, cu o devoţiune rară.

„Eu, când o să cresc mare, vreau să mă fac doctoriţă”, zice micuţa, cu un glas limpede, cristalin, dar energic în acelaşi timp. „Şi Georgiana, colega mea de cameră, la fel”.

Casa „Sfântul Iosif” le oferă acestor prichindei casă, masă, îngrijire şi iubire cum niciunul dintre ei n-a mai cunoscut până să ajungă aici. Iar asta, exclusiv din donaţii, pentru că statul român nu-i ajută cu mai nimic, iar de vreun ajutor din partea autorităţilor locale nici n-a putut fi vorba vreodată.

„Punem facturile pe altar şi ne rugăm”

Până colegii jurnalişti din Târgu-Mureş se ocupă de descărcarea donaţiilor din maşini, o întrebăm pe sora Emilia despre minunea care se petrece zi de zi la Casa „Sfântul Iosif” şi despre cum e posibil ca un astfel de aşezământ să poată subzista numai din donaţii.

Sora Emilia Trif, un monument de devoţiune faţă de copii

„Casa are peste 200 de camere. Factura lunară de electricitate, numai ea, e în jur de 8.000-9.000 de lei. Iar la cât anume se ridică factura de gaz, acum, că e sezon rece… nu vreţi să ştiţi. Ne-au ajutat şi cei de la EON (furnizorul local de energie – n.r), scutindu-ne câteva luni de plata facturilor, fapt pentru care le mulţumim din suflet. Sunt, de asemenea, persoane care ne ajută lunar cu bani şi cu diverse bunuri. Însă, sunt momente când nu avem în cont banii necesari pentru plata utilităţilor”, admite sora Emilia, cu tristeţe în glas.

„Păi şi ce faceţi în astfel de situaţii, cum ieşiţi la liman?”, întreb nedumerit. „Simplu: punem facturile pe altar şi ne rugăm, e tot ce putem face. Dar Dumnezeu a avut întotdeauna grijă de noi şi de copiii noştri. Vă sfătuiesc şi pe dumneavoastră să faceţi la fel. Prin orice cumpănă veţi trece, rugaţi-vă şi încredeţi-vă Lui”.

La Casa Sfântul Iosif învăţătura nu e opţională

Pare incredibil, dar cei 200 de copii sunt zilnic hrăniţi, spălaţi şi îngrijiţi de cele numai opt surori. Călugăriţele de la Casa „Sfântul Iosif” fac, doar ele însele, mai mult decât face toată Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita.

„La noi nimeni nu pică la Bacalaureat”

O întreb pe sora Emilia despre copiii romi din Casă. Subiectul o jenează vizibil pe soră, pentru că, pentru ea şi colegele ei, nu există copii români, romi sau unguri. Pentru ele, „copiii sunt copii” şi atât.

„Totul pleacă de la educaţie, nu mai ştiu cine a spus asta. Noi îi îngrijim pe toţi copiii la fel. Nu e nicio deosebire între copiii români şi cei romi sau maghiari. Chiar îi încurajăm să interacţioneze, să se joace împreună, să ajute împreună la bucătărie, să se cunoască unii pe alţii.

Ne facem temele împreună, cunoaştem fiecare cultura celuilalt… toţi învaţă bine; de altfel, de cel puţin 10 ani, toţi copiii Casei noastre care termină clasa a XII-a promovează examenul de Bacalaureat. Mulţi urmează apoi facultăţi, ajung adulţi instruiţi, la casele lor. Şi ştiţi ceva? Toţi vin apoi să ne viziteze… o fostă elevă de etnie romă, care a locuit în Casă la noi, a absolvit Medicina, iar acum locuieşte în Franţa. Ţine mereu legătura cu noi şi donează adesea pentru a-i ajuta pe copiii care i-au urmat”, povesteşte cu emoţie sora Emilia.

Copiii români şi romi ţin în viaţă o şcoală românească

Toţi copiii Casei „Sfântul Iosif” merg la şcoală, din clasa I până într-a XII-a la Liceul „Marin Preda” din oraş. Singura şcoală cu predare în limba română pe o rază de 50-60 km. Dacă n-ar fi fost aceşti copii, Liceul „Marin Preda” şi-ar fi închis de mult porţile, pentru că n-ar mai fi întrunit numărul minim de elevi ca să poată funcţiona.

Orice ajutor e binevenit la aşezământ

Afară, micuţa Cristina nu vrea să se dea jos din braţele lui Dragoş şi pace. O face abia după ce îi promitem, toţi din grupul nostru, că o vom vizita din nou. „Vă aştept, o să-mi fie dor de voi”.

În prag de iarnă, la Odorheiul Secuiesc e frig de-a binelea. De dincolo de porţile Casei „Sfântul Iosif”, însă, răzbate o căldură binefăcătoare.

https://presshub.ro/minunea-de-la-odorheiul-secuiesc-178216/

Acest articol a fost publicat pe PressHUB în cadrul proiectului “No Hate – Redactare incluzivă a articolelor despre romi în perioada pandemiei COVID-19”, un proiect derulat de Freedom House Romania, în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Comunitară “Împreună”, cu sprijinul financiar de Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

surse foto: Ovidiu Morar, Dragoş Brumbea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here