Ne-a impresionat, azi, un text plin de luciditate şi de bun simţ al unui ziarist excepţional, pe nume Paul Palencsar. Poate mulţi dintre dumneavoastră nu aţi auzit de el.

Nu se lăfăie, seară de seară, pe ecranele televizoarelor. Are prea multă bună cuviinţă. Nu are ceea ce se cheamă „notorietate”. Notorietatea din aceea dată de prezenţa la TV, în calitate de atoateştiutor, nu de calitatea scrierilor.

Noi i-am mai preluat câteva texte absolut remarcabile; inserăm aici un link către unul dintre articolele care demonstrează valoarea jurnalistului Paul Palencsar.

Nu e român get-beget, ci jumătate român (după mamă), jumătate ungur (după tată).

Asta nu l-a împiedicat, însă, să scrie un articol memorabil despre discursul de ieri, al preşedintelui României, Klaus Iohannis, în care îi avertiza pe liderii UDMR (dar şi, prin ricoşeu, pe stâpânii lor, de la Budapesta şi de la Moscova) că au trecut de „linia roşie”, cum se spune.

Reproducem mai jos articolul lui Paul Palencsar, laolaltă cu îndemnul de a-l citi şi de a reflecta asupra spuselor sale, precum şi cu menţiunea că siblinierile ne aparţin.

„Sunt ungur, pe jumătate, și port nume maghiar. Tatăl meu e ungur.

Declarația de ieri a președintelui Iohannis m-a reprezentat. A vorbit și pentru mine. Asta este atitudinea corectă a președintelui de țară, când forțe străine comit ingerințe și amenință integritatea teritorială a statului. Vi se pare dur discursul lui Iohannis? Mai gândiți-vă.

În aproape șase ani de președinție Klaus Johannis a fost discret în această chestiune. Aduceți-vă aminte declarația ambasadorului Ungariei la București, care a refuzat invitația la Parada de Ziua Națională a României, spunând: „Maghiarii din România nu au nimic de sărbătorit la 1 Decembrie.” Există țări în care acest diplomat obraznic ar fi fost expulzat pentru mai puțin. Președintele a tăcut. Iar acesta e doar un exemplu.

Iohannis știe mai multe decât poate să spună public. În spatele tentativei UDMR de ieri se află Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei, și Vladimir Putin, președintele Rusiei. Doi prieteni la cataramă, care vor destrămarea Uniunii Europene. Putin e disperat acum. Nu mai are bani, iar Occidentul și SUA nu mai ajută Rusia deloc.

Dictatorul de la Moscova e capabil de orice pentru a salva imperiul criminal și oligarhic pe care l-a clădit.

Ce m-a dezamăgit a fost reacția lui Dan Barna, președinte USR, pentru care am votat la prezidențiale. Acesta a comparat discursul lui Iohannis cu cel al lui Vadim Tudor. Mare gafă. Sincer, nu înțeleg ce mai caută Barna în fruntea USR, după dezastrul de la alegeri, la care a făcut praf munca a sute de mii de oameni și speranțele a milioane.

Tentativa eșuată de ieri a UDMR e un episod dintr-un serial care abia începe. Pregătiți-vă pentru vremuri tulburi, de rearanjare geopolitică și zbateri disperate ale unor puteri vecine, care nu ne-au vrut niciodată binele.

Paul Palencsar, jurnalist şi teolog

sursa foto: Facebook/Paul Palencsar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here