Părintele Cătălin Marineaţă a fost condus pe ultimul drum de o mulţime de enoriaşi

Date:

Share post:

Părintele Cătălin Marineaţă, de la parohia Sfânta Treime de pe Scoroboaia, a fost condus ieri pe ultimul drum de o mulţime de enoriaşi.

Cătălin Marineaţă a slujit cu credinţă şi cu devotament vreme de mai bine de două decenii la biserica de pe Scoroboaia şi a fost renumit ca un preot cu un har deosebit.

A murit la vârsta de 56 de ani, după o grea suferinţă pricinuită de o boală incurabilă. Boală contractată, pare-se, acum aproximativ trei ani şi jumătate, atunci când s-a stins fiul său, Teodor, după o suferinţă cruntă, la vârsta de numai 27 de ani.

Părintele Marineaţă a murit, cum se spune, de inimă rea. La căpătâiul său a vegheat, înainte de înhumare, Înalt Prea Sfinţia Sa Varsanufie, episcop al Râmnicului (Valentin Gogescu, pe numele său de mirean), cu care Cătălin Marineaţă a fost coleg de seminar şi de facultate.

Slujba de înmormântare a fost oficiată de un sobor de aproximativ 40 de preoţi; arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Înalt Preasfinţitul Calinic, a transmis un mesaj de rămas bun.

ÎPS Varsanufie al Râmnicului, la căpătâiul fostului său coleg de învăţătură

În urma părintelui Marineaţă rămâne soţia, o profesoară de asemenea, renumită, şi un fiu care abia a promovat admiterea la o facultate de medicină.

Transmitem condoleanţele noastre familiei îndurerate, laolaltă cu cele ale miilor de cititori care au ţinut să transmită, prin intermediul site-ului şi paginilor noastre de socializare, cuvinte frumoase despre cel ce a fost Cătălin Marineaţă.

sursa foto: ArgeşulOnline.ro/Bogdan Dumitru

Nota redacţiei – Imaginile care însoţesc acest articol au fost realizate la priveghiul părintelui Cătălin Marineaţă, în incinta bisericii unde sicriul său a fost depus.

În semn de respect pentru familia îndurerată şi faţă de memoria celui dispărut, am ales să nu publicăm imagini de la înmormântare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Daniel Stanciu, în iulie 2022: „Vreau să ducem acest club la un alt nivel!” Felicitări, l-aţi dus

Daniel Stanciu, directorul executiv al lui FC Argeş, declara...

Grădina Zoologică Piteşti, deschisă în minivacanţa de Ziua Naţională

Grădina Zoologică Piteşti va fi deschisă publicului în minivacanţa...

Pompierii de la ISU Argeş, în sprijinul colegilor lor de la Constanţa

Pompierii de la ISU Argeş au trimis camioane şi...