Pandemia de Covid închide iar localurile, sălile de spectacole şi păcănelele din Piteşti şi alte 11 localităţi din Argeş

Date:

Share post:

Creşterea constantă a ratelor de infectare cu coronavirus (Covid-19) în majoritatea judeţelor ţării, inclusiv în Argeş, a determinat Guvernul condus de prim-ministrul Florin Cîţu să ia măsuri suplimentare de prevenire a răspândirii virusului.

Despre acest lucru am informat în dimineaţa acestei zile, semnalând faptul că Piteştiul, Mioveniul şi alte 10-12 comune sunt în pericol să intre sub incidenţa restricţiilor suplimentare instituite de Guvern.

Azi, după publicarea cifrelor la zi ale pandemiei, ştim că localităţile din judeţ, cu rată de infectare de peste 3 la mia de locuitori sunt: Mioveni, Pitești, Bradu, Suseni, Dârmănești, Bălilești, Corbi, Godeni, Mărăcineni, Priboieni, Dâmbovicioara, Lereşti şi Băbana.

În toate aceste localităţi, școlile intră în scenariul roșu, iar restaurantele, barurile și cafenelele nu vor mai avea voie să servească în spaţii închise, la interior, ci doar pe terase, cu respectarea distanţei între persoane.

De asemenea, se închid și sălile de jocuri de noroc (vestitele păcănele), cinematografele, teatrele şi instituţiile de cultură.

Acolo unde rata de infectare va depăşi pragul de 4 cazuri la mia de locuitori, de duminică încolo vor intra în vigoare, suplimentar, restricţiile despre care am informat (a se vedea link-ul de mai sus).

Pentru a vă informa despre cifrele la zi ale pandemiei de Covid, vă recomandăm, ca sursă oficială de informare, site-ul www.covidarges.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

S-a oprit într-o mașină parcată

În urmă cu puțin timp pompierii intervin în municipiul...

O seară cu fetele – ce nu trebuie să lipsească pentru o distracție ca pe vremuri

S-a întâmplat să te uiți prin pozele vechi, de...

A fost inaugurată pasarela din cartierul Tudor Vladimirescu, spre noul Argeș Mall

Azi a fost inaugurată pasarela auto și pietonală care...

Opțiuni noi pentru WhatsApp: funcții de filtrare a mesajelor (Digitalio)

WhatsApp anunţă introducerea a trei filtre pentru accesarea mai rapidă a...

Alte 25 de microbuze electrice pentru școli din mediul rural din Argeș, cu bani din PNRR

Ieri a fost semnat contractul pentru furnizarea a 25...