De câteva zile încoace, recordurile absolute de cazuri de infectare cu coronavirus cad ca popicele. Niciun record absolut al zilei de azi nu rezistă decât până mâine.

Numărul de infectări cu coronavirus (Covid-19) din ultimele 24 de ore e unul care dă fiori reci pe şira spinării: au fost confirmate aproape 700 de noi cazuri (698, mai precis).

Au murit alţi 24 de români, de ieri până azi.

În judeţul Argeş au fost înregistrate 90 de noi cazuri de infectare, în ultimele 24 de ore, ceea ce ne menţine într-un nedorit top naţional al primelor judeţe din acest punct de vedere.

Situaţia, la nivelul judeţului nostru, se prezintă astfel:

-persoane aflate în carantină: 1;
-persoane aflate în izolare (anchetă epidemiologică): 260;
-persoane internate în spital: 348 (dintre care 10 la ATI);
-persoane vindecate: 520;
-persoane diagnosticate pozitiv: 1284;
-persoane decedate: 66.

Sistemul sanitar din Argeş e aproape de a-şi atinge capacitatea maximă de primire a bolnavilor infectaţi cu coronavirus.

Ca urmare a exploziei de noi cazuri de infectare din ultimele săptămâni, aproape o treime dintre ţările Europei au început să reintroducă măsuri restrictive pentru cetăţenii români, mergând de la interzicerea accesului (cazurile Maltei și al Lituaniei) şi până la măsuri severe de carantinare şi testare (cazul Slovaciei).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here