Azi noapte, după ora 24, s-a încheiat ediţia 2020-2021 a competiţiei supreme la nivel de club din America de Sud, Copa Libertadores (echivalentul UEFA Champions League de la noi). Pe celebra arenă Maracana din Rio de Janeiro s-au întâlnit, în finală, echipele braziliene Palmeiras Sao Paulo şi FC Santos.
Spre deosebire de anii precedenţi, când finala se juca în dublă manşă, anul acesta s-a optat pentru un singur duel final, din cauze legate de pandemia de coronavirus.
Palmeiras, cu un lot valorând, după Transfermarkt, aproape 100 de milioane de euro (aproape dublu decât cel al lui Santos) era favorită certă, având în vedere că formaţia care i-a dat pe Pele şi pe Neymar, Santos, are probleme şi în campionat.
Chiar ajungerea în finală a lui FC Santos a fost considerată o mare surpriză.
Meci destul de echilibrat
Pe teren lucrurile au stat mult mai echilibrat decât s-a anticipat. Santos a avut mai mult mingea, a avut ceva mai mult timp iniţiativa, Palmeiras a mizat pe contre, dar apărările ambelor echipe n-au avut mari probleme.
Ocazii de gol au fost puţine, câte 2-3 de fiecare parte, pentru că fiecare echipă a fost preocupată, în primul rând, să nu ia gol.
Meciul a fost decis de o centrare perfectă (autor, Roni), reluată frumos cu capul (boltă, la colţul lung, peste portar) de rezerva Breno, în minutul 95 (foto).
De notat că la meci au asistat 5.000 de spectatori, graţie a câte 2.500 de invitaţii distribuite de cele două finaliste.
Palmeiras, echipa imigranţilor italieni şi a descendenţilor acestora, a câştigat pentru a două oară trofeul, după ce pierduse trei sau patru finale în anii precedenţi.
De cealaltă parte, Santos rămâne cu trei trofee, două dintre ele dobândite în anii ’60, cu celebrul Pele în echipă, iar un al treilea avându-l vârf de atac pe Neymar.
Copa Libertadores rămâne, însă, în Brazilia: precedenta ediţie fusese câştigată de Flamengo Rio de Janeiro, echipă care a fost eliminată anul acesta de argentinienii de la Racing Club Buenos Aires, la penalty-uri, după două remize (1-1).
sursa foto: captură video ESPN Brasil