Aseară târziu, după miezul nopţii, cea mai importantă competiţie intercluburi a fotbalului din America de Sud, Copa Libertadores (echivalentul Ligii Campionilor din Europa), şi-a desemnat laureata ediţiei 2020-2021, Palmeiras Sao Paulo. Finala s-a jucat la Montevideo, pe celebra arenă Estadio Centenario, în faţa unor tribune arhipline.
S-au aflat faţă în faţă, pentru a doua oară la rând, două echipe din Brazilia: Palmeiras Sao Paulo, deţinătoarea trofeului (o învinsese în precedenta finală pe FC Santos, cu 1-0) şi Flamengo Rio de Janeiro. Favorită pornea Flamengo, care a şi dominat cea mai mare parte a meciului.
Palmeiras a folosit, însă, cu inteligenţă, principala sa armă, contraatacul, şi a deschis scorul repede, prin Raphael Veiga, la prima contră mai ascuţită. Flamengo a presat insistent în următoarea o oră şi ceva de joc, reuşind să egaleze prin Gabriel Barbosa (minutul 72), care a şutat pe jos, la colţul scurt, surprinzându-l pe experimentatul portar Diego Alves.
Tot Flamengo a dominat şi-n restul de 18 minute de joc, dar n-a mai reuşit să marcheze, astfel că s-a intrat în prelungiri. Palmeiras a reuşit golul victoriei în minutul 95: Deyverson, abia intrat pe teren i-a furat mingea fostului jucător al lui Chelsea, David Luiz, şi a marcat cu un pic de noroc, pentru că portarul Alves a atins mingea (foto sus).
Restul de 15 minute rămase din prelungiri s-a jucat practic numai la poarta lui Palmeiras, dar Flamengo n-a mai avut forţa să restabilească egalitatea. Pe final, acelaşi Deyverson a produs un moment comic: arbitrul argentinian Nestor Pitana l-a atins uşor cu palma pe spate ca să-l atenţioneze să renunţe la disputa cu un adversar, dar brazilianul a căzut ca secerat, crezând că l-a atins un adversar, căruia ar fi vrut să-i provoace o eliminare nemeritată.
A fost un meci frumos, captivant, cu multe faze de poartă, plăcut ochiului oricărui spectator neutru, dornic să vadă fotbal de calitate. Palmeiras a câştigat pentru că a fost mai pragmatică şi a jucat mai „european”, cu accent deosebit pe defensivă şi fără complicaţii inutile în joc.
Flamengo a oferit un joc frumos, ofensiv, plin de imaginaţie şi de creativitate, dar a păcătuit la finalizare. La o fază, pe durata primei reprize, vedeta lui Flamengo, Gabriel Barbosa, a preferat un dribling în plus (e drept, de efect) la marginea careului mic, culcându-şi un adversar.
A fost blocat, însă, de un altul, repliat între timp. Fără astfel de „floricele”, poate că Flamengo ar mai fi câştigat încă o Copa Libertadores (are două trofee la activ, în anii 1981 şi 2019).
Lipsită de strălucire în exprimare, dar etalând o apărare italiană şi un contraatac neiertător, Palmeiras a câştigat aseară al treilea său trofeu continental, al doilea la rând după cel de anul trecut. Totul, într-o atmosferă cum numai suporterii din America de Sud pot crea şi pe care în fotbalul european, pur şi simplu, nu ai unde s-o vezi.
sursa foto: captură video SBT TV Brasil