În cartea sa ”Am vânat OZN-uri și extratereștrii”, gen. bg. (rez.) Emil Străinu oferă o perspectivă memorialistică și autobiografică asupra istoriei popularizării farfuriilor zburătoare în România. Situația este rar întâlnită în publicistica autohtonă: ufologii români preferă să-și acopere începuturile prin variate perdele de fum (ne întrebăm, mai mult retoric, oare de ce?)
Fragmentul de mai jos conturează și legătura dintre observațiile OZN și secretul militar:
”O întâlnire premonitorie
Întreaga mea aventură în cunoașterea fenomenului OZN a început la debutul anilor 1970, când, într-o sâmbătă, după cursuri, tatăl meu mi-a spus că a doua zi dimineață urma să participăm la o activitate științifică importantă la sediul Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului (cunoscut sub sigla CAAT), situat la Băneasa.
Deși am insistat – si, credeti-mă, am insistat -, nu a vrut să-mi dezvăluie scopul activității. (…) Abia duminică dimineața, pe drum, am aflat că urma să particip la o expunere a scriitorului Ion Hobana despre civilizațiile extraterestre și OZN-uri, fapt ce m-a bucurat enorm pentru că citisem articole despre fenomenul OZN în săptămânalul Magazin și în cartea lui Igor Akimușkin Pe cărări de legendă, de unde aflasem că americanii se aflau în posesia unei farfurii zburătoare extraterestre și că mai capturaseră și extratereștri vii. (…)
Pe noi, elevii, ne-au pus pe rândul întâi, unde erau numai colonei și generali. Apoi, o doamnă care se ocupa de protocol ne-a spus că îl vom întâlni pe scriitorul Ion Hobana, care ne va vorbi despre farfurii zburătoare, OZN-uri si extraterestri.
Ni s-a atras atenția să nu-l întrerupem pe invitat punându-i întrebări și să nu deranjăm expunerea, pentru că la sfârșit vom vizita, ca premiu, o expoziție cu machete de avioane și rachete.
Apoi totul s-a derulat în ritm militar. A venit șeful de Stat Major al Comandamentului, generalul Gheorghe Catană, căruia i s-au dat raportul și prezența, după care șeful de Stat Major ne-a atenționat încă o dată că nu se pun întrebări.
Atmosfera s-a încălzit când a apărut scriitorul Ion Hobana, însoțit de generalul Ion Alexa și de secretarul Consiliului Politic al CAAT. S-au așezat la prezidiu, unde se mai aflau șefii de Arme si un colonel, care era șeful Serviciului de Contrainformatii al CAAT.
Secretarul Consilului Politic l-a prezentat pe invitat în termeni foarte frumoși și elogioși, evidențiind câteva dintre cărțile pe care le publicase domnul Hobana, cât și activitatea de ziarist și formator al opiniei publice pe tărâmul literaturii science-fiction și al propagării progresului tehnico-stiintific în rândul maselor. (…)
A urmat o scenă de veritabil film SF, în care invitatului i s-au dat niște foi de hârtie, pentru a fi citite. Ion Hobana a mulțumit pentru prezentare, dar a creat un moment de panică la prezidiu punând foile jos și spunând că va vorbi liber, fără ajutorul lor (al căror conținut probabil fusese aprobat dinainte).
Momentul a fost neașteptat, iar cei din sală își dădeau coate. Priveam la prezidiu – toate cadrele erau albe ca varul. Deplinele semnificații aveam să le înțeleg mult mai târziu, la maturitate. Ion Hobana l-a atins ușor pe epolet pe comandant, cerându-i permisiunea să înceapă. Cu o ușoară înclinare a capului, acesta i-a făcut semn că poate începe.
Timp de o oră, scriitorul a vorbit neîntrerupt. Prezența lui era electrizantă. În sala de festivități era o liniște de aveam impresia că aud muștele… O așa liniște era!
Spre sfârșitul expunerii, Ion Hobana a arătat spre noi, puștimea, spunând apăsat: «Uitați-i! Ei vor fi, poate, cei care vor dezlega secretul OZN… sau poate o vor face urmașii lor…» Peste ani aveam să comentez cu deosebită plăcere acest eveniment din postura de colegi în ASFAN: domnul Hobana era președintele Asociației, iar eu, membru fondator și șef al Comisiei de Observații prin Radar ale OZN-urilor.
Cel mai nervos era colonelul de la Contrainformații (Securitate), care s-a jucat permanent cu niște chei, al căror zornăit nu putea fi ignorat în liniștea creată. La sfârșit, scriitorul a întrebat dacă sunt întrebări din public. Nu erau, bineînțeles. A repetat întrebarea și, constatând că nu erau, ne-a dat numărul de telefon de acasă și pe cel de la redacția săptămânalului Magazin, spre stupefacția celor de la prezidiu.
Acela a fost momentul când colonelului de la Securitate i s-a citit o supersatisfacție pe față. (Vom vedea puțin mai departe de ce…)
Au urmat mulțumiri și strângeri de mâini, Ion Hobana retrăgându-se în aplauzele sălii. Noi, bineînțeles, am fost recompensați pentru că nu am creat probleme.
Invitatul și grupul de cadre militare de la prezidiu s-au retras în sala de protocol, unde au continuat discuțiile pe tema OZN încă vreo două ore. Se pare că au fost unele foarte aprinse.
Mai târziu am aflat că în cele din urmă s-a stabilit un canal oficial de comunicare între scriitor și Comandament, reprezentat de ofițerul care îndeplinea funcția de șef al Cercetării. Se urmărea, astfel, realizarea unui schimb pertinent de informații între CAAT și Ion Hobana, care era unul dintre puținii participanți la reuniuni științifice internaționale cu tematică OZN – poate chiar singurul.
Mult mai târziu, la începutul anilor 1990, domnul Hobana mi-a confirmat că acest schimb de informații a durat până în 1989. Totul părea să meargă bine, însă în culise lucrurile nu erau deloc roz.
Problema a fost că, la puțin timp după întâlnirea amintită mai sus, mai multe cadre militare au scris la redacția publicației Magazin, prezentând unele evenimente OZN la care fuseseră martore.
Totul a început de la faptul că aceste scrisori prezentau elemente de secret militar (precum poziții de dispunere a unor obiective militare, tipuri de aeronave și de stații radar, denumiri de tehnică de luptă, nume de cadre militare și funcții ale acestora, evenimente și incidente, accidente de zbor etc.) și aceste relatări, chiar dacă fuseseră făcute cu bune intenții, intrau în zona de divulgare a secretelor militare și erau foarte aspru pedepsite pe linie de comandă sau chiar penal.
După sesizarea riscului, timp de o lună de zile, serviciul de contrainformații condus de colonelul care făcuse parte din prezidiu le-a interceptat scrisorile și rapoartele despre observarea unor OZN-uri unui număr de aproximativ zece cadre militare. Măsurile luate au fost dure: destituiri din funcții, oprirea de la zbor, mutarea pe funcții insignifiante în raport cu pregătirea. Apoi măsurile luate au fost prelucrate (prezentate) în toate structurile Comandamentului.
Piloții implicați au fost trimiși la examen psihiatric și opriți definitiv sau ani întregi să zboare. Din discuția pe care am avut-o cu Ion Hobana la începutul lui 1991, a reieșit că el nu a primit la redacția publicației Magazin nicio scrisoare provenind de la cineva din Armată. Era evident că toate scrisorile conținând relatările și mărturiile cadrelor militare cu privire la fenomenul OZN nu ajunseseră la Ion Hobana, deoarece fuseseră interceptate încă înainte de a se usca bine lipiciul de pe ele.
Singura scrisoare primită – pe care mi-a și arătat-o – era una din anii 1980, venită pe adresa de acasă și provenind de la un cadru militar din aviație, pe care a și publicat-o într-una din cărțile sale”.
În ciuda unor nuanțe vag depreciative ale autorului față de ofițerii de contrainformații militare, considerăm că în speța expusă, aceștia și-au făcut datoria. Pentru întărire, amintim un o situație similară, de după 1990, în care un militar văzător de OZN-uri a oferit unui alt ufolog, Călin N. Turcu (†) schița unei unități militare din județul Prahova, în care erau trecute inclusiv posturile fixe de pază și alte detalii care ar fi trebuit ținute nepublice.
Demnă de interes ar fi fost indicarea de către autor, cu nume și prenume, a cadrelor de la Spitalul Militar Central care i-au avut în lucru pe cei care ieșeau din rând. Avem în gând un domn care, sub un nume de împrumut, împuie capul naivilor pe teme de spiritualitate. Dar, vorba Eclesiastului, ”Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui”.
În sfârșit, din aceeași sursă citată:
”Toate așa-zisele asociații și organizații apărute în România după 1990 care se ocupau cu studiul fenomenului OZN erau sucursale sau controlate de serviciile secrete, care aveau agenți de influență infiltrați în ele. Am fost foarte mâhnit să constat că acesta era și cazul Asociației pentru Studiul Fenomenelor Aerospațiale Neidentificate (ASFAN) România”.
Deși nu suntem de acord cu aceaste afirmații publice tranșante, deja vechi de ani buni, lipsa de reacție și demersuri legale din partea ASFAN-România, cei cu onoarea lezată, spune multe. Primul președinte ASFAN a fost, deloc întâmplător, amintitul Ion Hobana (†).
În prezent, asociația este prezidată de acad. prof. dr. informatician Dan Dezideriu Farcaș, care vă invită să să-i faceți cunoscute propriile observații ozenistice prin intermediul Facebook (Direcția a IV-a a DSS – Servicul de Contrainformații Militare – nu mai există. În sensul că acum numele este altul…).
Alte articole semnate de Vlad-Ionuţ Musceleanu puteţi citi aici.
