Ovidiu Nahoi explică de ce s-a prăbuşit în timp atât de scurt vestitul pro-europenism al românilor

Date:

Share post:

Ovidiu Nahoi, redactorul-şef al postului Radio France Internationale în limba română, a explicat, azi, într-un editorial publicat pe site-ul PressHub, de ce s-a prăbuşit, în decurs de doar câţiva ani, pro-europenismul românilor.

„Kremlinul este pe cale să piardă războiul din Ucraina. Dar ce-ați zice dacă l-ar câștiga pe cel din România? Un război fără drone iraniene, fără bombardamente și fără gropi comune. Un război purtat cu mijloace perfide ale minciunii și manipulării”, a scris Ovidiu Nahoi.

„Când a declanșat invadarea Ucrainei, Vladimir Putin a vrut să oprească parcursul euro-atlantic pe care dorea să se angajeze națiunea ucraineană – a cărei existență, de fapt, o neagă.

Formidabila rezistență a ucrainenilor, dârzenia și caracterul lor hotărât și sprijinul masiv din partea întregii lumi libere, din care face parte și România, zădărnicesc planurile Kremlinului. Iar ucrainenii se arată de neclintit, cu toate suferințele îngrozitoare pe care sunt siliți să le îndure.

Dar iată că, în România, unde este pace și creștere economică, unde sunt investiții și bani europeni cu nemiluita, unde oamenii se bucură de libertatea de circulație, războiul lui Vladimir Putin face progrese semnificative”, a mai menţionat Ovidiu Nahoi, în articolul de opinie citat, referindu-se la Eurobarometrul de toamnă 2022.

Din top 5 al celor mai proeuropene naţiuni, am ajuns cei mai eurosceptici

Conform acestui barometru, naţiunea română a devenit, dintr-o dată, cea mai eurosceptică naţiune europeană, după ce, încă dinainte de aderarea din 2007, eram în permanenţă în top 5 al celor mai proeuropene ţări.

Astfel, doar 46% dintre compatrioţi consideră că apartenenţa la Uniunea Europeană e un lucru bun, în vreme ce aproape un sfert, 23%, cred că această apartenenţă e un lucru rău.

În editorialul său (un text absolut remarcabil, vă invităm să-l lecturaţi integral aici), Ovidiu Nahoi oferă câteva explicaţii pertinente ale acestui viraj al percepţiei românilor. Explicaţiilor sale adăugăm şi noi, aici, una: umilinţa Schengen.

Noi, românii, am fost mereu proeuropeni. Şi nu de ieri, de azi, ci încă de dinainte de instaurarea comunismului aici. Am fost şi mai europeni după 2007, atunci când apartenenţa la UE a adus beneficii palpabile, clare: libertatea de mişcare, creşterea constantă a nivelului de trai, modernizarea ţării etc.

Europa ne-a dat, însă, o lovitură neaşteptată, în plex, prin refuzurile Austriei şi Olandei în chestiunea aderării la Schengen. Refuzuri motivate pueril, inconsistent, total aiurea. Adăugaţi acestor două refuzuri faptul că stăm la porţile Schengen de 15 ani, ceea ce deja e prea mult.

Mulţi români boicotează produsele şi serviciile austriece şi chiar olandeze, România şi-a rechemat ambasadorul de la Viena, ambasadoarea Austriei la Bucureşti refuză o invitaţie de-a preşedintelui Klaus Iohannis… pe scurt, Uniunea Europeană nu prea mai arată a uniune a tuturor statelor membre.

Asta a născut percepţia generală că Europa ne consideră în continuare cetăţeni second-hand. Nişte toleraţi, noi şi vecinii bulgari.

Până şi celor mai lucizi compatrioţi le e greu să accepte faptul că mecanismele de funcţionare ale instituţiilor UE (aşa cum sunt ele acum, perfectibile de altfel) sunt încă incapabile să pună stavilă unor abuzuri de genul celor comise de liderii Austriei şi Olandei împotriva unei terţe naţiuni. Când vor deveni, se vor schimba, poate, multe.

Până atunci…

Notă – Eurobarometrul european, la care se face referire aici, a fost realizat înainte ca Austria şi Olanda să bareze drumul ţării noastre spre deplina integrare europeană, prin aderarea la spaţiul Schengen. Lucru care nu a făcut, probabil, decât să potenţeze euroscepticismul multor compatrioţi.

sursa foto: Facebook/Ovidiu Nahoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Din 2024, adio motoare diesel pe Dacia Duster

Începând cu modelele anului 2024, Dacia nu va mai...

CS Mioveni a scos un punct nesperat, la ultima fază a meciului: 1-1 acasă, cu Sepsi

CS Mioveni a jucat azi, cu Sepsi Sfântu-Gheorghe, un...

Avalanşa de la cabana Capra: până la prânz, salvatorii nu ajunseseră încă la turiştii blocaţi (video)

Efectivele impresionante ale forţelor de ordine, plus drumari şi...

O avalanşă puternică a lovit azi noapte cabana Capra, de pe Transfăgărăşan (galerie foto)

O avalanşă puternică a lovit în plin azi noapte...

FC Argeş, punct meritat la Sibiu, cu Hermannstadt: 1-1, gol Garita

FC Argeş a încerca azi, la Sibiu, cu câteva...