Organizaţia PSD Mioveni a dat azi publicităţii un comunicat de presă prin care-şi exprimă susţinerea necondiţionată faţă de primarul Ion Georgescu, reţinut azi de DNA.
„Organizaţia PSD Mioveni s-a întrunit astăzi la ora 10 pentru a-și exprima susținerea totală față de domnul primar Ion Georgescu.
Totodată credem în nevinovăția dumnealui și avem încredere că va trece peste aceste momente dificile și suntem convinși că își va relua activitatea la Primăria orașului Mioveni, pentru că proiectele în derulare trebuie finalizate pentru comunitatea din Mioveni.
Considerăm decizia de excludere a dumnealui ca fiind una pripită și fără fundament la data adoptării”, a transmis PSD Mioveni, prin intermediul reţelelor sociale.
Poziţia organizaţiei PSD din Mioveni (al cărei preşedinte a fost, până la excludere, chiar primarul Georgescu) e în opoziţie totală cu cea a organizaţiei judeţene Argeş a partidului, care s-a grăbit să-l excludă din partid pe primar, la ceas de seară, încă înainte să se încheie percheziţiile de la domiciliul acestuia.
Ceea ce înseamnă că la PSD Argeş se joacă deja la rupere, în perspectiva alegerilor de anul viitor.
Şi încă un aspect ce merită semnalat: printre cei care au votat, aseară, pentru excluderea lui Ion Georgescu din PSD se numără inclusiv câţiva inşi ale căror cariere au fost influenţate decisiv în bine de primarul aflat acum îndărătul gratiilor. Oameni care n-ar fi fost nimic dacă nu-i sprijinea Ion Georgescu. Aşa-i cu facerea de bine.
sursa foto: PSD Mioveni