”Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare”. (Ecclasiastul, 1:9)
Imaginarul și frazeologia ideologică tind să aibă o oarecare stabilitate în timp. De aceea, nu este de mirare să-i găsim pe ”tinerii frumoși și liberi” agitând în toamna lui 1918 steagul roșu al revoluției bolșevice:
”De multă vreme domnea deja în atmosferă ceva nedefinit și respingător. Oamenii își povesteau unii altora că în câteva săptamâni o să înceapă ceva, dar eu nu-mi puteam închipui ce trebuia să înțeleg prin asta. […]
În luna noiembrie (1918 – n.n.), tensiunea generală a crescut.
Și, într-o zi, catastrofa a izbucnit brusc. Niște marinari sosiră cu camioanele și ațâțară la revoluție; câțiva tineri erau «căpeteniile» acestei mișcări pentru «libertatea, frumusețea și demnitatea» poporului nostru. Nici unul dintre ei nu fusese vreodată pe front. Prin intermediul unui spital de venerici, cei trei orientali fuseseră împinși înapoi din zona dezarmată spre spatele frontului. Acum înălțau acolo cârpa cea roșie”. (”Mein Kampf”, cap. VII)
O întreagă pleiadă de simboluri sunt instumentate ideologic. Să nu fi cunoscut organizatorii manifestațiilor din 10 august 2018 semnificația istorică a zilei? Tot ce este posibil, acolo unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Dar este complet improbabil ca ”elitelor de sprijin” să le fi scăpat cele întâmplate în 1792: ”căderea palatului Tuileries”, ”insurecția din 10 august” sau ”masacrul din 10 august”. Oare nu cumva reacția disproporționată a Jandarmeriei a fost provocată de vreun șefuleț care, citind în timpul liber ”Magazin istoric”, o fi făcut deducții mai mult sau mai puțin lipsite de suport?
Revenind la prima sursă documentară:
”Pe atunci era greu să-i faci pe oameni să înțeleagă că orice mișcare ale cărei idei nu au triumfat încă, și însăși din această cauză încă nu și-a atins scopul, este tot un partid, chiar dacă își atribuie insistent un alt nume”. (Op. cit., cap. XII)
Au!
Și pentru a nu fi acuzați de improbabile parti-pris-uri politice, oferim și o caracterizare a ”Völkische Bewegung”, un fel de dacopați interbelici, de-ai germanilor (au și ei faliții lor!):
”De altminteri, ar fi trebuit să pun deja oamenii în gardă, cum am mai facut-o de atunci, împotriva acestor scoliaști «germani populari» ambulanți a căror operă pozitivă este întotdeauna egală cu zero și a căror înfumurare depășește în schimb orice măsură. Tânăra mișcare trebuia și mai trebuie să se ferească să primească oameni a căror singură referință constă cel mai adesea în declarația că au luptat timp de treizeci sau patruzeci de ani pentru aceeași idee.
Dacă cineva s-a obosit timp de patruzeci de ani pentru ceea ce numește o idee, fără a-i fi asigurat acestei idei nici cel mai mic succes și fără să fi împiedicat victoria adversarului său, el a făcut dovada incapacității sale, însăși prin acei patruzeci de ani. Cel mai periculos este că asemenea creaturi nu vor să intre în mișcare ca simpli membri; ele pretind să fie primite în rândul șefilor, singurul post, după părerea lor, pe care îl merită activitatea lor antică și în care sunt dispuși să o continue. Dar vai de o mișcare tânără dată pe mâna unor astfel de oameni! Este ca în cazul unui om de afaceri: cel care, în patruzeci de ani, a dat chix cu firma lui este incapabil să întemeieze o afacere nouă: tot astfel, un Matusalem «rasist» plecat de la o idee măreață pe care a distrus-o este incapabil să conducă o tânără mișcare nouă.
De altfel, toți acești oameni nu vin ca să constituie o fracțiune a noii mișcări, ca s-o slujească și să lucreze în spiritul învățăturii noi; în cele mai multe cazuri, ei vin ca să asigure, o dată în plus, nefericirea omenirii prin aplicarea ideilor lor personale, aceasta sub protecția tinerei mișcări și mulțumită posibilităților pe care le oferă… Dar care ar putea fi aceste idei, este destul de greu de explicat.
Trăsătura caracteristică a acestor creaturi este că ele visează la vechii eroi germanici din tenebrele preistoriei, la topore din piatră de fulger și la scuturi; în realitate sunt cei mai mari fricoși care se pot închipui.
Căci tocmai cei care învârt deasupra capetelor lor în toate direcțiile săbii de lemn, grijuliu imitate după vechile arme germane și care își acoperă capetele bărboase cu o piele de urs împăiat, dominate de coarne de taur, aceia nu atacă, în prezent decât cu armele spiritului și o iau degrabă la fugă de îndată ce apare cel dintâi ciomag comunist. Desigur că posteritatea nu se va gândi să transpună faptele lor eroice într-o epopee.
Am învățat prea bine să-i cunosc pe acești oameni pentru ca mizerabila lor comedie să nu-mi inspire cel mai adânc dezgust.
Felul lor de a acționa asupra maselor este grotesc, și evreul are perfectă dreptate să-i cruțe pe acești comedieni «rasiști» și chiar să-i prefere susținătorilor viitorului stat german. Adăugați la acestea faptul că acești oameni sunt de o înfumurare nemăsurată și că pretind, în ciuda tuturor dovezilor incapacității lor totale, că înțeleg totul mai bine ca oricine; ei sunt o plagă pentru cei ce se bat onorabil, deschis și care socotesc că nu este suficient să aplauzi actele eroice din trecut, ci că se cuvine ca propriile lor acțiuni să lase posterității amintiri la fel de glorioase.
Printre toți acești oameni, adesea este foarte greu să-i deosebești pe aceia care acționează dintr-o prostie fără margini sau din incapacitate și cei care acționează din motive determinate”. (Op. cit.,cap. XII)
Nota autorului – Contrar a ceea ce agitau unii intelectuali în epocă împotriva unei anumite legi (217 din 23 iulie 2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002), nu te oprește nimeni să folosești literatură nazistă în scop documentar. În schimb te oprește sub sancțiunea legii să faci propagandă și apologie fascistă, ceea ce este cu totul altceva.
Despre autor:
Născut în februarie 1979, la București, Vlad-Ionuț Musceleanu este licențiat în Psihologie-Sociologie, cu studii postuniversitare în Psihologie militară. Atras de zona mirabilia & obscura, își ghidează publicistica după principiul enunțat de Miguel de Unamuno: ”Scepticul nu este cel care pune la îndoială, ci cel care investighează sau cercetează prin opoziţie cu cel care afirmă şi crede că a găsit”.
