Opinie: Început de secol: OZN-uri și pricolici

Date:

Share post:

Un pasaj memorialistic din ”Hronicul şi cântecul vârstelor” i-a determinat pe veteranii cercetării OZN din România să-i rețină în sarcină lui Lucian Blaga o experiență ufologică, poate chiar o întâlnire de gradul III cu extratreștrii:

1904, vara, Sebeş, jud. AB, Munţii Apuseni.

Într-o noapte, târziu după înalta oră, un ţăran sta cu carul său pe câmp. Dintr-odată el vede o roată de foc, coborând din zare de peste Munţii Apuseni. Roata se apropia repede, învârtindu-se. Omul o privea înnebunit. Când fu lângă el, roata de foc se prefăcu în om. Şi om cu om se priviră. Lung, fără a-şi spune un cuvânt. Vedenia aceasta a dat mult de lucru tălmăcitorilor din sat şi măcina minţile”.

Primul care a propus o cheie de lectură nepământeană a fost sefistul Ion Hobana. I-a urmat prof. ufolog Călin N. Turcu din Vălenii de Munte.

Considerăm semnificativ felul în care scoaterea din context și mai ales neînțelegerea contextului, poate genera grave erori de interpretare.

În ”Hronic”, fragmentul continuă cu Găman, despre care satul povestea că se transformase temporar în pricolici și-și pierduse mințile. Desigur, aventurile omului-animal care se sucea făcând tumba pe lespedea mormântului lipsesc motivat din tratatele ozenistice; nu este respectabil să pui laolaltă vizitatorii intergalactici cu superstițiile populare cele mai primitive. După cum și remarca lui Blaga, ”cineva l-ar fi văzut – nu se ştia niciodată cine era acest Cineva care vedea totul”, este trecută cu vederea; ea trimite fără echivoc la dinamica legendelor urbane.

Mult mai semnificativ este contextul general al întâmplărilor povestite:

În anul 1904 izbucni, încă din primăvară, o secetă, cum nici bătrânii cei mai albi nu pomeniseră. […] La toate se adăugau vedeniile. […] Luam parte, cu latura de presimţire a fiinţei mele, la aceste întâmplări neîntâmplate, la aceste poveşti, ce se împleteau cu cărările mele. Către Crăciun seceta mai stăruia încă”.

Se știe că momentele sociale tensionate activează în mentalul colectiv un reflex de apărare, care determină înmulțirea unor manifestări percepute ca miraculoase. Petrache Lupu și Fenomenul Maglavit au apărut în 1935 tot pe fondul unei secete prelungite, care contura perspectiva foametei.

Lucian Blaga le numește ”întâmplări neîntâmplate” și ” poveşti”. Rămâne de aflat de ce farfuriștii români le numesc altfel. Am putea s-o spunem noi, dar considerăm că ar fi (deocamdată!) nepotrivit.

Alt text de opinie de Vlad-Ionuţ Musceleanu puteţi citi mai jos:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Popular