Toate lumea ştie deja – chiar şi cei care nu sunt microbişti – despre scandalul planetar generat de arbitrul de fotbal român Sebastian Colţescu, care ar fi avut un comportament rasist, aseară, la Paris, după ce l-a numit „ăla negru” pe un oficial camerunez al echipei turce Başakşehir Istanbul, care juca cu Paris SG în Liga Campionilor.

Dl Colţescu a a fost, efectiv, răstignit mediatic şi, dacă nu trăia în România ci în, să zicem, Iran, ar fi fost omorât cu pietre, fără multă vorbă.

De fapt, discuţia nu ar fi trebuit să fie despre această expresie nefericită, „ăla negru” (exprimare de „meltean”, cum zicea Cristian Tudor Popescu), ci despre ce căuta la Paris dl Colţescu şi cum a ajuns să fie delegat la un meci de Liga Campionilor.

Pentru că, în calitate de arbitru, dl Colţescu are un „cazier” mai bogat decât al lui Al Capone. Fiecare al doilea sau al treilea meci de campionat pe care l-a arbitrat l-a făcut praf, de ani de zile încoace.

Ca atare, e inexplicabil cum a ajuns arbitru de prima ligă, ba încă şi unul pus pe lista FIFA.

În mod normal, judecând după prestaţiile sale, Sebastian Colţescu n-ar fi trebuit în viaţa vieţilor lui să „sufle” mai sus de liga a 3-a, poate cel mult a doua.

Explicaţia ar trebui să vină de la şeful arbitrilor români, grecul Kiros Vassaras. Apropo de rasism, sper că dl Vassaras n-o să considere rasism faptul că i-am spus „grecul”, domnia-sa fiind chiar grec de-a binelea.

Revenind la acuzele pentru care Colţescu e linşat mediatic, la nivel planetar, exagerările sunt vizibile din elicopter. A spune despre un african că e negru nu e nicio ofensă, să fim serioşi.

Nici americanii nu sunt ofensaţi când sud-americanii îi numesc „gringo”, nici subsemnatul nu se simte deloc ofensat când un amic din Bangladesh (cetăţean suedez, azi) îmi spune „palidule” sau „albule”.

Există o vorbă, că muzica o face tonul.

Iar aseară, tonul folosit de arbitrul Colţescu nu mi s-a părut deloc a fi fost unul zeflemitor, batjocoritor, peiorativ. Pur simplu, aflat între mai mulţi inşi albi, oficialul camerunez al turcilor a fost identificat ca fiind „ăla negru”.

Dacă ar fi purtat geacă albă, între alţii îmbrăcaţi în roşu, Colţescu ar fi spus, fără îndoială, „ăla în geacă albă”.

De aici încolo a pornit nebunia. Turcii n-au mai vrut să joace, apoi şi francezii li s-au raliat, aşa că meciul a fost oprit şi se va juca în această seară, condus de o brigadă de arbitri din Olanda.

O ţară în care, s-o spunem şi pe asta, personajul principal de moş Nicolae este un înger numit Zwarte Piet, adică Piet cel Negru. Şi care e la fel de negru ca şi camerunezul din staff-ul lui Başakşehir Istanbul.

Zwarte Piet, adică Piet cel Negru, e îngeraş de moş Nicolae la olandezi

Cel mai echilibrat a tranşat disputa sociologul Gelu Duminică, cel care, la nişte seminarii de presă pe tema rasismului împotriva romilor, organizate de fundaţia „Freedom House” România, sub genericul „No Hate”, a avut un discurs din care fiecare participant a putut învăţa multe, despre acest rasism inconştient, neintenţionat, efect al lipsei de educaţie, de cunoştinţe.

„Sunt convins că acest arbitru nu este un rasist feroce, care vânează persoane de culoare pe stradă. Mulți dintre noi nu suntem rasiști conștienți. Dar folosim sintagme care dor, precum „țiganul la mal”, de exemplu”, a spus dl Duminică pentru gsp.ro.

Venerabilul gazetar Ovidiu Ioaniţoaia a conchis că „a spune despre cineva că e negru nu reprezintă o ofensă în limba română. Ci o trimitere la culoarea pielii sale, o precizare. Nicidecum o jignire și, cu atât mai puțin, o manifestare rasistă”.

Până şi un fost jucător cu origini africane al lui Machester City, Micah Richards, a declarat că e prea mult ca arbitrul Colţescu să fie lapidat pentru cuvintele sale: „… nu putem presupune… că a fost rasism, doar pentru că ceea a zis este considerat de unii rasist. A fost ignorant? Probabil. Rasist? Nu sunt sigur”.

Şi tot acest fotbalist cu origini africane, Micah Richards, a mai spus ceva de mare bun simţ, la un post TV britanic: „Știți care este cu adevărat marea problemă? Că atunci când chiar se petrece un act de rasism, atunci nu ne ocupăm cu adevărat de el”.

În primăvara lui 2016, jucătoarea de tenis de câmp Caroline Garcia (născută în Franţa din părinţi sud-americani), exasperată că ia bătaie de la mai slab cotata noastră compatrioată Irina Camelia Begu, a ţipat: „Nu pot să cred că mă bate ţiganca asta împuţită!”.

Au auzit vorbele „franţuzoaicei” Garcia nişte gazetari portughezi, care au făcut public faptul. Credeţi c-a păţit ceva Caroline Garcia? Nici măcar scuze nu i-a cerut Irinei Begu.

N-a martelat-o nimeni din presă, nu s-a făcut niciun scandal pe tema asta. Nu i-a interzis nimeni să mai joace tenis de câmp, n-a fost pusă la stâlpul infamiei… pe scurt, n-a păţit absolut nimic.

Rasismul (şi mojicia, în cazul drei Garcia) dacă vin din Olanda lui Zwarte Piet sau din Franţa Carolinei Garcia, nu sunt chiar aşa de condamnat, pesemne.

Însă, dacă vin de la „ţiganii” români (aşa am fost, de enşpe mii de ori, porcăiţi în presa occidentală, cu precădere în cea franceză; vă amintiţi desenele alea cu Simona Halep, căutătoare de fier vechi?), e scandal mondial.

Tocmai de-aia când naţionala noastră de fotbal, sau vreo echipă de club, joacă prin Europa, ni se strigă mereu „ţiganii, ţiganii”, fără să se sesizeze nimeni. Pentru că nu e „rasism”.

Poate ar trebui ca şi echipele româneşti să iasă de pe teren de fiecare dată când sunt insultate astfel. Pot face asta, fără să fie neapărat PSG sau Başakşehir. Abia aştept să văd o echipă românească de fotbal, handbal etc, părăsind terenul, din acest motiv.

surse foto: De Stunter, Olanda, captură foto Prosport, scoaladearbitri.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here