Omenirea în epoca Trump. Ce vrea să facă în Europa nebunul care aproape c-a dat foc planetei

Date:

Share post:

Profesorul universitar Adrian Papahagi a rezumat, azi, în mod foarte elocvent, ce-și dorește să facă noul președinte al SUA, Donald Trump, cu Europa și cu noi.

Nu ar avea niciun sens să comentăm în vreun fel cuvintele universitarului clujean. Le redăm doar mai jos, așa cum le-a scris dumnealui însuși, pe pagina sa de Facebook.

”Cred că a devenit rapid clar pentru toată lumea ce urmărește administrația Trump în ce ne privește:

– Vor destructurarea UE;

– Vor regimuri fasciste în toată UE, anarhie, frați Tate, thugs care să arunce Europa în haos;

– Vor ca Rusia să cucerească Ucraina și să terorizeze Europa.

Pe scurt, vor în mod evident răul nostru, al fiecărui european, al fiecărui stat european, și disoluția UE.

UE trebuie să se întărească și să devină o federație puternică. Să sprijine Ucraina și să le reziste lui Putin și Trump.

Cei care fac elogiul lui Trump și înjură non stop UE sunt aceiași care tăceau semnificativ despre Putin și-l înjurau pe Zelenski. Aceștia sunt dușmanii din interior ai României, nu „patrioți” cum se declară (ei sunt singurii care urlă toată ziua că sunt „patrioți”, în speranța că vor fi crezuți – niciun bărbat adevărat nu urlă toată ziua ce viril e el).

CITIȚI ȘI: Cum văd războiul românii din Maramureşul care aparţine Ucrainei (2022)

În clipa de față, putinist și trumpist au devenit sinonime. Știu, e rapid, vă poate părea simplist, dar nu cred că avem timp de multă sofisticărie acum. Nu doar Ucraina, ci toată Europa se află sub dublă agresiune, trumpistă și putinistă.

De Rusia nu-mi pasă, dar de America mă doare sufletul. Când va trece momentul trumpist (îi dau doi ani de furor și doi de agonie), va fi teribil de jenată”.

sursa foto: Facebook/Donald Trump

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cine crezi că va câștiga titlul în Superliga
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Anual, peste jumătate din apa tratată, potabilă, din România, se pierde. 565 milioane mc de apă se scurg în pământ

Sabina Pistol, specialist în soluții sustenabile pentru tratarea apei...

Când este necesar un simering special și nu o variantă universală

Nu orice aplicație cu arbore rotativ poate fi etanșată...

FC Argeș scoate la vânzare abonamente pentru sezonul 2026-2027

Clubul FC Argeș a anunțat că de poimâine scoate...

CNAIR: drumurile expres vor fi lărgite cu bandă de urgență și vor deveni aproape autostrăzi

CNAIR a decis ca viitoarele drumuri expres din țară...

Conducerea colectivă a UDMR a decis azi că nu va face parte din Guvernul Adrian Veștea

Conducerea colectivă centrală a UDMR a decis, azi, după...