Se duc, rând pe rând, și scriitorii. Că iubirea, boala și moartea nu cer voie când vin pe capul omului. Așa întâmplându-se și cu profesoru`, scriitoru` și publicistu` slătinean Constantin Voinescu.
Pe care` l-a răpit recent, la optzeci de ani, în plină putere de muncă, o maladie necruțătoare…
Am conlucrat vreme bună cu dânsul, în calitate de colaborator permanent la revista slătineană OLTART. Pe care-o scotea-n lume trimestrial, punând paginile ei la dispoziția unor condeie locale, dar și naționale. Eu numărându-mă, onorat, printre ele. I-am citit și recenzat câteva dintre romane. Sau rubricile de gramatică, interesante foarte. Iar când nevoia mă-ncolțea apelam la sfatu` său întotdeauna avizat…
După tată, argeșean, după mamă, bănățean. Știa carte multă și-avea condei de romancier și umorist grozav. Satirizând cu rost și nuanțe super. Era un lingvist de precizie și-un îndrumător de nădejde în zona filologică. Regret inevitabil dispariția sa și nu-l voi uita. Să-i fie țărâna ușoară, Dumnezeu să-l odihnească. Condoleanțe familiei!
