Fostul subinspector de Poliţie Adrian Gheorghe Bărbulescu a fost condamnat azi, de Tribunalul Bucureşti, la un an de închisoare cu suspendare, pentru că a ameninţat-o cu moartea pe ziarista Emilia Şercan.

Ofiţerul de Poliţie şi-a recunoscut vina, aceasta fiind şi motivul pentru care, probabil, magistraţii au fost clemenţi cu el.

Subinspectorul Bărbulescu i-a trimis ziaristei Emilia Şercan mesaje de ameninţare cu moartea, pe telefon, în încercarea de a o determina pe aceasta să renunţe a mai investiga posibile cazuri de plagiere a tezelor de doctorat ale unor personaje cu funcţii înalte în conducerea Poliţiei Române.

Printre cei vizaţi, rectorul şi prorectorul Academiei de Poliţie din Bucureşti.

Într-un alt proces, cei doi, pe nume Adrian Iacob şi Mihai Petrică Marcoci, sunt judecaţi, acuzați fiind că l-au instigat pe Bărbulescu să o amenințe pe ziaristă.

„La sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, inculpații Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail, rector, respectiv prorector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, l-au determinat pe inculpatul Bărbulescu Gheorghe Adrian să transmită unei persoane, jurnalist de investigație – persoană vătămată (Emilia Şercan – n.r.), mesaje de amenințare… pentru a o constrânge să înceteze investigațiile jurnalistice care îl vizau pe rectorul Academiei de Poliție, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională.

Concomitent, cei doi instigatori i-au promis polițistului care a trimis efectiv mesajele de amenințare că îi vor asigura protecția pentru a nu fi tras la răspundere penală și, pe parcursul săvârșirii faptelor, chiar i-au adresat încurajări.

Concret, la sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail i-au cerut lui Bărbulescu Gheorghe Adrian, profitând de ascendentul pe care li-l dădeau relația de subordonare funcțională, diferența de vârstă și de grad profesional, relația personală care se dezvoltase între ei și recunoștința acestuia din urmă pentru oportunitatea de a continua să activeze în mediul universitar, să transmită mesaje de amenințare persoanei vătămate pentru a o determina să înceteze investigațiile jurnalistice care îl vizau pe Iacob Adrian”, arătau anchetatorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here