Obuz de tun din ultimul Război Mondial, găsit la Lereşti

Date:

Share post:

Un obuz de tun din al Doilea Război Mondial a fost găsit seară, în timpul unor săpături la fundaţia unei case, în localitatea musceleană Lereşti, a informat azi ISU Argeş.

Pompierii au constat că a fost vorba de un proiectil exploziv de calibrul 150 de mm, trecut prin gura de foc, cu proveniența din Al Doilea Război Mondial.

„Din fericire, nu au fost victime… descoperirea a fost anunțată la numărul unic de urgență 112, însă reamintim că muniția neexplodată este foarte periculoasă și de aceea oamenii trebuie să știe ce să facă atunci când găsesc obiecte metalice care seamănă cu proiectile, grenade, bombe, cartușe, sau altele asemănătoare”, a transmis biroul de presă al ISU Argeş.

Obuzul a fost găsit în timp ce un utilaj săpa fundaţia unei locuinţe

Recomandări de urmat atunci când găsiţi muniţie neexplodată

⛔ Nu atingeți aceste elemente;
⛔ Nu le loviți sau mişcați  din locul în care au fost găsite;
⛔ Nu încercați să le demontați componentele muniţiei sau să le depozitați în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi;
Apelați numărul unic de urgenţă 112 pentru ca echipajele specializate să intervenă în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.

sursa foto: ISU Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Fotbal, Liga 3: ARO Muscelul Câmpulung, doar egal acasă, scor 3-3, cu ACS Mediaș

ARO Muscelul Câmpulung a remizat azi acasă, scor 3-3,...

Circulația rutieră închisă, luni, pe DJ 679, la Săpata. Restricția operează între orele 9 și 16

Luni, 15 decembrie 2025, între orele 9 și 16, circulația...

Eveniment cultural: De la Roșiorii de Vede…

  ...venit-a la Pitești domnul Iulian Chivu. Cărturar de...

Doi salvamontiști au salvat viața unui bărbat care suferise un infarct în centrul Piteștiului (video)

Noul șef al Salvamont Argeș, Cristian Toma, și colegul...