Curtea Constituţională a României (CCR) a decis în şedinţa sa de azi că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului, prin care se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie în aer liber, este neconstituţională.
Prin urmare, după ce decizia de azi a CCR va fi publicată în Monitorul Oficial, aceasta devine literă de lege şi deci nu va mai trebui să purtaţi masca de protecţie în aer liber decât dacă doriţi să faceţi asta.
Curtea Constituţională a constatat neconstituționalitatea în ansamblu a Ordonanței de Urgență citate, care impune obligativitatea purtării măștii în aer liber, întrucât aceasta a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituționale referitoare la avizarea proiectelor de acte normative de către Consiliul Legislativ, a informat azi portalul de ştiri PressHub.
Astfel, Poliţia şi celelalte instituţii cu atribuţiuni în controlarea respectării măsurilor sanitare de prevenţie a răspândirii Covid-19 nu vor mai putea da amenzi pentru neportul măştii de protecţie în spaţii deschise.

