Ieri, în București a avut loc un grav accident rutier soldat cu două victime (fetițe), care au decedat la puțin timp dupa accident.

Nenorocirea a avut loc în nordul Capitalei, unde o șoferiță în vârstă de 56 de ani a pierdut controlul volanului maşinii sale, un SUV Mercedes, și a intrat într-un stâlp, apoi s-a oprit într-un gard.

Din păcate, pe trotuar se aflau ambele fete care se jucau, în momentul când autoturismul s-a oprit în gardul unei case.

Una dintre fetițe avea 14 ani iar cealaltă doar 6 ani, ambele au fost duse duse de urgență la spital, însă la scurt timp s-a declarat decesul acestora.

Şoferiţa care a provocat tragedia, ca şi soţul ei, care se afla în dreapta sa, au suferit nişte corecţii fizice consistente de la martorii accidentului. Doar agenţii de Poliţie i-au scăpat pe cei doi cu viaţă, din mijlocul mulţimii furioase.

Cei care au bătut-o au dosar penal pentru loviri şi alte violenţe, iar şoferiţa, pentru ucidere din culpă.

sursă foto: captură video digi24

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here