Plecând de la dictonul liderului religios mormon şi cărturarului american Thomas Monson (Nu putem direcționa vântul, dar putem ajusta pânzele), dar şi de la faptul că între liderii europeni de la Bruxelles şi cetăţenii de rând ai statelor membre există o falie care tinde, din păcate, să se adâncească de la an la an, o organizaţie neguvernamentală din Republica Moldova vine cu o propunere interesantă.

E vorba despre crearea unui portofoliu în executivul european, dedicat „Vocii Cetăţenilor”.

Despre ONG-ul respectiv, Institutul de Dezvoltare şi Expertiză a Proiectelor (IDEP) Moldova, cu sediul la Chişinău şi condus de Iurie Calestru (foto), noi am mai scris, lădudând strădaniile tinerilor moldoveni pro-europeni de a pune umărul la drumul ţării lor înspre vest, nu în direcţie opusă.

Redăm mai jos comunicatul de presă primit de la tinerii de la IDEP Moldova, privind crearea postului de Comisar European pentru Vocea Cetăţeanilor.

Cetățenii europeni merită un Comisar European pentru a-și face vocea auzită!

Conferința privind viitorul Europei se încheie în prima jumătate a anului 2022. Considerăm ca o problemă care trebuie abordată este aceea a creșterii implicării cetățenilor UE în viața politică, oferindu-le acestora puterea de a se adresa focusat pe probleme concrete instituțiilor europene, care pot cere adoptarea de  măsuri  importante în domeniile de politici publice, în care UE are competență. Vedem posibil acest lucru prin crearea unui  portofoliu dedicat cetățeanului, cel de Comisar European pentru Vocea Cetățenilor, propus de IDEP Moldova.

Apreciem ca potrivită crearea  portofoliului de Comisar European pentru Vocea Cetățenilor, cu condiția ca acesta să fie ocupat de un expert venit din societatea civilă; demnitarul ar putea deveni un amplificator important al vocii cetățenilor, fiind auzit în cadrul ședințelor Colegiului Comisarilor Europeni.

Cum vedem pus în practica acest lucru? Comisia ar putea, pe baza viitoarei Identități Digitale Europene pentru Cetățenii Europeni, să creeze o platformă digitală, a cărei funcționalitate să fie similară cu principiul pe baza căruia funcționează comunicarea între Parlamentul European și Comisia Europeană, prin adresarea de întrebări scrise.

Printr-un astfel de instrument digital, cetățenii UE ar putea avea șansa de a avea comunicare cu propriul comisar,  care va favoriza dialogul instant între acestia și instituția Comisiei. Aceasta va făce posibilă o abordare diferită de actualele practici, rezultând în rapoarte și acțiuni mai bine focusate și o mai bună înțelegere a așteptărilor cetățenilor. Inovativ este faptul că datele vor fi clasificate utilizând posibilitățile IA (inteligenței artficiale) și Big data, pe baza căruia se va putea reliza monitorul săptămânal al provocărilor cetățenilor europeni.

Una din motivațiile care stau la baza  aceastei propuneri a fost și aceea că societatea este extrem de atentă și sensibilă la acțiunile Comisiei: cu toții am observat că atunci când Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat scuze publice poporului italian pentru răspunsul întârziat al UE la criza COVID, ea a reușit să obţină imediat o reacție din partea cetățenilor, reflectată în reducerea valului de euroscepticism care în acele zile avansase mult.

Aceasta s-a întamplat pentru că oamenii vor să fie ascultați în UE, vor să fie auziți și să li se ofere un răspuns la provocările de grup. Daca ei știu că au un reprezentant din rândurile lor în forurile instituționale UE, investit cu putere decizioanală care poate lucra dedicat pentru interesele lor, exact ca în cazul eurodeputaților alesi de cetățenii de fiecare țară membră, atunci s-ar simți ascultați, devenind mult mai implicați.

În acest sens, vom organiza o serie de dezbateri și de comunicări la nivelul instituțiilor UE, inclusiv sperăm să reușim să convingem europutații să se adreseze prin intermediul întrebărilor scrise Comisiei, pe subiectul creării unui mandat al unui Comisar pentru Vocea Cetățenilor. Ținem seama în aceste consultări de necesitatea ca toate proiectele, politicile și prioritățile sa fie axate pe cetățean, era digitală putând oferi suport in acest sens.

Apariția unui Comisar responsabil pentru Vocea Cetățenilor ar putea avea impact important prin creșterea coeziunii la nivel de entități relevante, creând un cadru de colaborare direct între guverne – cetățeni – instituții europene. Înțelegând cetățenii mai bine, auzindu-i și direcționând acțiunile pentru a-i susține concret, se va facilita construirea unei uniuni europene incluzive.

sursa foto: Facebook/IDEP Moldova

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here