„Fosta soție a murit de cancer anul trecut. Acum câteva luni, s-a dus și mama. Tot de cancer. Am 46 de ani, am terminat Economie la Iași, iar de 9 ani sunt stabilit în Anglia. Am un băiat de 16 ani pe care, de câteva luni, l-am adus în UK și l-am înscris la școală.

Rândurile ce urmează descriu experiența traumatizantă prin care am trecut în cele două săptămâni din august 2021 cât am venit în România pentru a rezolva problemele birocratice ce au urmat deceselor fostei soții și a mamei”.

Aşa îşi începe spovedania un compatriot plecat în bejenie, în căutarea unei vieţi mai bune, publicată ieri de colegii de la ziarul Reporter IS din Iaşi.

„Pe scurt, am (avut) de rezolvat 4 chestii mari și late: în cazul fostei soții, să închid un credit bancar, iar fiului nostru să-i obțin pensia de urmaș la care are dreptul. De la mamă, să rezolv cu un mic credit în lei și, în același timp, să dezbat moștenirea, fiind unicul copil al părinților, ambii acum dispăruți.

Concluzia, tot în câteva cuvinte: după 14 zile în care am fost tratat cu dispreț, aroganță și zeflemea de funcționari ai statului și angajați bancari, rezultatul este unul dezastruos.

N-am reușit să închid niciunul dintre cele două credite, fiul meu nu are și nu va avea prea curând pensie de urmaș, iar moștenirea de la mama, o căsuță și două palme de teren într-un sat din Botoșani, am „externalizat-o”, împuternicind pe altcineva să se ocupe.

În plus, am cheltuit pe drumuri, acte, taxe și impozite echivalentul a 2.000 de lire sterline”, a povestit omul ziariştilor ieşeni.

N-o să intrăm aici mai în detaliul poveştii. Spunem doar că te sufoci de indignare dacă o citeşti până la capăt. Intâmplarea face ca lucrurile să se fi petrecut în judeţe din Moldova, dar calvarul ar fi fost, foarte probabil, acelaşi şi dacă omul ar fi avut de rezolvat aceleaşi probleme la Constanţa, Satu-Mare sau Deva. Birocraţia e la fel de sufocantă pente tot, obrăznicia şi obtuzitatea funcţionărimii, la fel. Bine că n-a avut treabă şi pe la Piteşti…

Calvarul îndurat de omul în discuţie poate fi citit integral pe site-ul publicaţiei ieşene, accesând link-ul următor: https://www.reporteris.ro/component/k2/item/109007-rom%C3%A2nia-sufocant%C4%83-povestea-de-co%C8%99mar-a-unui-rom%C3%A2n-revenit-%C3%AEn-patria-mum%C4%83-%E2%80%9E%C8%99tampila-de-pe-fruntea-mortului%E2%80%9D.html

sursa foto: reporteris.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here