Nunta Zamfirei are loc în această seară, la fostul cinema „Lumina” din Piteşti

0
91

În această seară, de la ora 18, în Sala „Lumina” (fostul cinema din cartierul Găvana) a Centrului Cultural Județean Argeș, va avea loc premiera musicalului folcloric „Nunta Zamfirei”, în regia lui Zoltan Schapira.

Spectacolul a fost realizat în cadrul parteneriatului româno-suedez încheiat între Centrul Cultural Județean Argeș și Asociația „Cultură fără Frontiere” din Solvesborg, Suedia, din dorința de reciprocitate și de schimb de valori.

Crearea acestui spectacol pluridisciplinar în parteneriat româno-suedez se fundamentează pe momentul împlinirii a 10 ani de la constituirea Grupului parlamentar de prietenie româno-suedez  și pe deținerea de către România a Președinției Uniunii Europene.

Spectacolul de teatru muzical „Nunta Zamfirei” îmbină poezia, cântecul, dansul și cinematografia, creând o incursiune în cel mai important și frumos moment din viața unui om – nunta.

Urmând canavaua poveștii lui George Coșbuc, care constituie firul roșu al spectacolului, „Nunta Zamfirei” reprezintă un prilej minunat de a aminti românilor obiceiurile strămoșești, de a sensibiliza sufletul oamenilor, de a oferi prilejul descoperirii lucrurilor mai puțin știute despre România și despre Argeș.

Ulterior premierei, vor fi organizate turnee ale acestei piese atât în țară cât și în străinătate, cu precădere în Scandinavia și alte state europene.

Scopul turneelor internaționale este acela de a crea o imagine corectă a diasporei românești, de a corecta această imagine acolo unde oglinda societății a deformat-o în mod nefast și neîndreptățit. Intenția primordială este aceea de a trezi românilor din diaspora sentimentul de atașament față de România și patrimoniul ei imaterial.

„Nunta Zamfirei” este un spectacol care își provoacă spectatorii să îl vadă, să îl audă și să îl perceapă cu toată ființa, participând activ în cadrul poveștii ce se deapănă acum pentru noi toți.

Toți participanții sunt invitați să participe la spectacol purtând costum popular.

sursa info şi foto: Consiliul Judeţean Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here