Printre acuzaţiile pe care anchetatorii i le aduc Olgăi Panaete, patroana florăriilor „Olga” arestată în această dimineaţă, se numără şi aceea că ar fi primit suma de 15.000 de lei de la o femeie, pentru a-i „rezolva” acesteia angajarea.
Respectiva îşi dorea să se angajeze ca asistentă medicală la Centrul de Copii „Sfântul Andrei” din Piteşti, instituţie aflată în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Argeş.
Dna Panaete i-ar fi spus femeii în cauză că îi poate facilita angajarea prin prisma relaţiilor bune pe care le are cu şeful DGASPC Argeş, dl Adrian Macovei, precum şi cu dl Florin Tecău, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, actualmente consilier judeţean.
Din câte am aflat, dna Panaete s-ar fi adresat celor doi, cu rugămintea de a facilita angajarea asistentei medicale de la care pretinsese banii, însă, dnii Macovei şi Tecău ar fi refuzat.
Ambii au calitatea de martori în acest dosar.