Cum era de aşteptat pentru o zi de duminică, cifrele pandemiei sunt în scădere şi la nivel naţional, dar şi în judeţul Argeş.

În ţară au fost raportate de autorităţi 1.145 de noi cazuri de infectare cu coronavirus (Covid 19), în vreme ce în judeţul Argeş, numai 71. De mult n-am mai avut o cifră atât de mică, în 24 de ore.

Au fost efectuate aproximativ 13.500 de teste, un pic mai mult decât jumătate din numărul de teste care se efectuează într-o zi lucrătoare.

Au fost, însă, raportate 41 de decese puse pe seama coronavirusului, ceea ce e o cifră îngrijorător de mare.

De notat că, cu 71 de noi cazuri de infectare, Argeşul rămâne primul judeţ din ţară ca număr de infectări. În Capitală, însă, lucrurile par scăpate de sub control: 201 de noi cazuri.

Speranţa e că noua conducere militară a Direcţiei de Sănătate Publică de acolo (aceeaşi care a făcut ordine şi în focarul de la Suceava) va reuşi să recapete controlul asupra evoluţiei pandemiei.

Veşti bune: sunt judeţe cu zero cazuri noi (Tulcea şi Vâlcea) şi niciun judeţ nu a mai raportat peste 100 de cazuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here