„Un echipaj de jandarmerie care asigura măsuri de ordine și siguranță în apropierea Liceului Tehnologic Dacia din municipiul Pitești s-a întâlnit astăzi cu o situaţie mai puţin obişnuită”, a transmis azi biroul de presă al Jandarmeriei Argeş.

„Aceştia au fost sesizaţi de o persoană despre faptul că un tânăr mânuia un baston în curtea liceului. Echipajul de jandarmi s-a deplasat la faţa locului, iar după ce l-au legitimat şi l-au controlat pe tânăr, aceştia au găsit un baston metalic telescopic cu o lungime de 30 cm.

În momentul când tânărul în vârstă de 15 ani a fost întrebat motivul pentru care îl deţinea, acesta a declarat că l-a cumpărat în acest weekend și voia să-l arate colegilor.

Puştiul în cauză nu înţelegea ce i se întâmplă

Jandarmii au confiscat bastonul dar nu înainte de explica elevilor de ce este interzisă deţinerea acestui tip de obiecte precum şi sancţiunea aplicabilă în aceste situaţii şi anume pedeapsa cu închisoare de la unu la trei ani sau amendă”, a mai informat Jandarmeria.

Sfatul nostru: dragi elevi, nu mergeţi cu bastoane la şcoală, pentru că vi le vor confisca jandarmii.

Dosar penal pentru puşti?

Actualizare – Jandarmeria a întocmit, pe numele puştiului, un act de sesizare a Poliţiei, pentru demararea cercetărilor privind comiterea infracţiunii de port sau deţinere a unor obiecte periculoase.

Codul penal în vigoare „premiază” o astfel de faptă cu închisoare de la unu la trei ani sau cu amendă.

Nu-i cam mult, pentru un puşti care s-a jucat cu un baston, fără să-şi agreseze colegii? Uneori, teribilismul poate fi vindecat şi cu o nuia, fără să fie necesar dosar penal.

sursa foto: Jandarmeria Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here