Nu intrăm în Schengen nici când toată lumea iese; nu vrea gauleiterul de la Viena, Karl Nehammer

Date:

Share post:

„Extinderea Schengen nu este posibilă până când acest spaţiu nu e reparat”, a declarat ieri, la Viena, cancelarul (prim-ministrul) austriac Karl Nehammer, într-o conferinţă comună cu omologul său bulgar Nikolai Denkov.

Prim-ministrul bulgar a efectuat o vizită în Austria pentru că le explica liderilor de la Viena că ţara sa, ca şi a noastră, de altfel, îndeplineşte criteriile de aderare la Schengen.

Niciun argument logic nu pare, însă, a-i putea convinge pe conducătorii Austriei, astfel că şansele ţării noastre de aderare la spaţiul Schengen anul acesta sunt cvasinule. Foarte probabil, la Consiliul UE pentru Justiție și Afaceri Interne (JAI) din decembrie anul acesta chestiunea aderării României şi Bulgariei nici măcar nu va fi pusă pe ordinea de zi, dată fiind opoziţia acerbă a Austriei. Şi, să nu uităm, a Olandei.

La finele lui august anul acesta, ministrul nostru de Interne, Cătălin Predoiu s-a întâlnit cu omologul său austriac Gerhard Karner, chiar la Viena. Predoiu i-a spus acestuia că e foarte onorat să fie „în frumoasa dumneavoastră capitală”, în vreme ce Karner i-a spus şi faţă în faţă că „nu consider că extinderea Schengen e oportună la momentul actual”.

„Nu există nicio posibilitate ca Bulgaria și România să se alăture Schengen, nici alți membri, înainte de a fi efectuată o reformă în spațiul fără granițe”, a mai declarat cancelarul austriac Karl Nehammer pentru ziarul bulgar Dnevnik, citat de G4Media.

sursa foto: Cancelaria Federală a Austriei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cine crezi că va câștiga titlul în Superliga
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

SCM Râmnicu-Vâlcea, antrenată de Constantin Schumacher, a ratat dramatic, la 11 metri, calificarea în grupele Cupei României

SCM Râmnicu-Vâlcea, echipă pregătită de Constantin Schumacher, a ratat...

Dan Nistor a doborât recordul de meciuri jucate în prima ligă de fotbal din România: 516, unul mai mult decât Ionel Dănciulescu

Fotbalistul Dan Nistor, legitimat la Universitatea Cluj-Napoca, a devenit...

Acces restricționat la cetatea Poenari, din cauza urșilor. Containerele cu gunoaie de pe marginea drumului atrag, însă, animalele

Consiliul Județean Argeș a restricționat accesul turiștilor la cetatea...

România Educată la fabricile de diplome: nicio universitate românească în primele 1.000 din lume

Nicio universitate din România nu se (mai) află printre...