Nu e nicio păcăleală: de azi încolo, şefă la Teatrul Davila din Piteşti e contabila

Date:

Share post:

Nu e nicio păcăleală. E chiar reală ştirea: de azi încolo, conducerea teatrului Alexandru Davila din Piteşti e asigurată de contabila-şefă Mihaela Nină.

„Începând de astăzi, vineri, 1 aprilie 2022, conducerea Teatrului Alexandru Davila va fi asigurată de doamna Mihaela Nină, care va ocupa funcția de manager interimar până la încredințarea managementului prin concurs, și domnul Dan-Marius Zarafescu (actor de meserie, cu doctorat în teoria şi estetica teatrului – n.r.) care va ocupa funcția de director general adjunct.

Absolventă a ASE, doamna Mihaela Nină (foto sus) ocupă funcția de contabil șef al Teatrului Alexandru Davila din noiembrie 2021. A fost contabil șef al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Argeș și al Centrului Cultural Județean Argeș”, a informat Consiliul Judeţean Argeş, printr-un comunicat de presă.

Dan Marius Zarafescu

Am subliniat mai sus expresia „până la încredinţarea managementului prin concurs”. Pe vremea comuniştilor se folosea expresia „la o dată care va fi anunţată ulterior”. Esenţa e aceeaşi: doamna Nină va conduce teatrul mult şi bine.

Există o şefă la o instituţie de cultură din Piteşti, finanţată din bani publici care e interimară de vreo 11 ani.

Iar fostul cameraman Gabriel Niţă (finul unui nume cu rezonanţă în cultura argeşeană, Adrian Bughiu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş), e şi el manager interimar al Filarmonicii Piteşti de mai bine de un an.

Asta deşi primarul de cuvânt Cristian Gentea declara presei, în februarie 2021, că în „maximum două luni” se va organiza concurs pentru ocuparea postului de manager la Filarmonica in Piteşti.

Până la urmă, însă, dacă şef la Filarmonică poate fi un flăcău cu doctorat în sport, de ce n-ar putea fi şefă la Teatru o doamnă absolventă de ASE? Cel puţin, pe vremuri, la ASE nu intra chiar oricine, ca la Sport la Piteşti.

În trecutul apropiat, Teatrul Davila din Piteşti fusese condus de maestrul Constantin Bebe Cotimanis (un actor al cărui nume nu mai are nevoie de prezentare), înlocuit apoi de muzicianul Felix Goldbach, al cărui contract de management a fost reziliat la mijlocul lunii trecute.

sursa foto: Consiliul Judeţean Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Din 2024, adio motoare diesel pe Dacia Duster

Începând cu modelele anului 2024, Dacia nu va mai...

CS Mioveni a scos un punct nesperat, la ultima fază a meciului: 1-1 acasă, cu Sepsi

CS Mioveni a jucat azi, cu Sepsi Sfântu-Gheorghe, un...

Avalanşa de la cabana Capra: până la prânz, salvatorii nu ajunseseră încă la turiştii blocaţi (video)

Efectivele impresionante ale forţelor de ordine, plus drumari şi...

O avalanşă puternică a lovit azi noapte cabana Capra, de pe Transfăgărăşan (galerie foto)

O avalanşă puternică a lovit în plin azi noapte...

FC Argeş, punct meritat la Sibiu, cu Hermannstadt: 1-1, gol Garita

FC Argeş a încerca azi, la Sibiu, cu câteva...