După cum am informat, în urma negocierilor din interiorul coaliţiei de la Putere, postul de prefect de Argeş a revenit alianţei dintre partidele USR şi PLUS.

Alianţă care a desemnat-o să ocupe acest post pe Emilia Mateescu, de profesie executor judecătoresc, fostă candidată a USR Argeş pentru Camera Deputaţilor la alegerile parlamentare din toamna anului trecut.

Prim-ministrul Florin Cîţu a semnat, aseară, numirea în funcţie a dnei Mateescu, care şi-a luat, azi, postul în primire şi a promis, în prima sa declaraţie ca prefect de Argeş, că va „veghea cu intransigența la respectarea și aplicarea legii”.

„Sunt onorată să fiu prefectul județului Argeș și totodată recunoscătoare pentru încrederea pusă în mine. Este încrederea Guvernului României, dar și a celor care au votat politicieni care să le reprezinte cu adevărat interesele.

Trecem printr-o perioadă grea și avem nevoie mai mult ca oricând să ne vindecăm. Risipa de resurse în cadrul serviciilor publice și administrarea defectuoasă a acestora trebuie să înceteze.

În mandatul meu, cinstea și acțiunea în folosul cetațeanului vor fi primordiale. Județul nostru are o istorie bogată de nereguli în administrația locală. Le știti foarte bine. Le știe toată țara!

Vă asigur că voi veghea cu intransigență la respectarea și aplicarea legii. Sunt hotărâtă să-mi pun toată experiența și priceperea în slujba argeșenilor. Să arăt că se poate!

Vă mulțumesc încă odată pentru încredere și sprijin. Abia aștept să mă apuc de treabă!”, a spus dna Mateescu.

sursa foto: Facebook/Emilia Mateescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here