S-a stins, azi, din viaţă, la vârsta de 91 de ani, maestrul Nicolae Sabău, unul dintre numele cele mai reprezentative ale muzicii populare româneşti. L-a răpus nu bătrâneţea, nu bolile, ci coronavirusul, căruia organismul său, slăbit, nu i-a putut face faţă.

Născut la Cicârlău, în judeţul Maramureş, Nicolae Sabău s-a consacrat încă din adolescenţă ca un ambasador al folclorului maramureşean şi transilvănean. Decenii la rând, a făcut săli pline peste tot în ţară şi prin multe ţări străine pe unde a cântat.

În vizită la maestrul Nicolae Sabău, la Cicârlău, acum două decenii

Provenind dintr-un sat situat la întretăierea a patru zone folclorice bogate (Ţara Oaşului, Ţara Maramureşului, Ţara Codrului şi Ţara Chioarului), Nicolae Sabău le-a reprezentat cu cinste şi talent pe toate patru şi tot Ardealul, în general, devenind un fel de sfânt al muzicii populare româneşti.

La „Tezaur folcloric” a fost mai rar de văzut; răposata Marioara Murărescu, prezentatoarea emisiunii, nu l-a prea avut la inimă, din motive pe care nu le detaliem aici.

Asta, însă, nu l-a împiedicat pe Nicolae Sabău să devină o referinţă a folclorului autentic. A fost, dacă vreţi, un omolog, solist vocal, al taragotistului Dumitru Fărcaş. De altfel, cei doi au cântat împreună, de nenumărate ori.

Nicolae Sabău, încântat peste poate de ce anume ştia să facă un ARO 324 cu motor Toyota

Cu inegalabilul artist Nicolae Sabău am avut cinstea, elev fiind, de a urca pe aceeaşi scenă, în anii ’80, la două dintre multele spectacole ocazionate de ceea ce era atunci „Cântarea României”, spectacole în care cântau, alături, şi artişti consacraţi, dar şi amatori.

L-am acompaniat atunci interpretând „Cântecul mamei”, „Aur îi inima mea”, „Cântec pentru tata” şi „Asta-i casa und’ mi-i drag”. Patru dintre cântecele sale de referinţă.

Peste decenii, în anul 2000, l-am vizitat acasă, la Cicârlău, împreună cu doi ingineri de la uzina ARO (le cer scuze, nu-mi mai amintesc numele domniilor lor; poate dă vreun cititor o mână de ajutor), să vedem cum se comportă microbuzul ARO pentru şcolari, destinat comunei unde fusese ales primar.

Maestrul Nicolae Sabău, încadrat de subsemnatul şi de doi ingineri de la uzina ARO, în faţa primăriei din Cicârlău, în toamna anului 2000

A promis că în primăvara lui 2001, va veni să cânte, la Câmpulung Muscel, la aniversarea de un an a ziarului „Muscelul”, prima publicaţie cu apariţie cotidiană din zonă, pe care o înfiinţasem acolo în mai 2000, cu finanţarea SC Argeşul Liber SA.

Ca un ardelean care se respectă, s-a ţinut de cuvânt şi a venit. L-am luat de la gara din Braşov, cu un ARO pus la dispoziţie de uzina musceleană.

S-a odihnit câteva ore la hotelul „Muscelul”, apoi a cântat, a încântat şi a făcut, efectiv, să lăcrimeze auditoriul de la Casa Armatei din oraş, condusă atunci de colonelul Spiridon Oprea.

Nicolae Sabău, pe scena Casei Armatei din Câmpulung, în mai 2001, la spectacolul aniversar de un an de la înfiinţarea ziarului „Muscelul”

Şi-a încheiat recitalul cu „Cântec pentru tata”, scoţând din „straiţă” drapelul tricolor, la final, în ropotele de aplauze ale spectatorilor.

N-a cerut nicio altă plată decât decontarea biletelor de călătorie.

„Am cântat, în viaţa mea, în aproape toate colţurile ţării. Soarta a vrut ca până azi (la începutul lui mai 2001) să nu ajung niciodată la Câmpulung Muscel. Chiar mi-ar fi părut rău să nu am ocazia să cânt măcar o dată în oraşul-leagăn al limbii române. Vă mulţumesc că mi-aţi oferit această ocazie. Sper să fie prima, nu şi ultima”, a spus maestrul Sabău.

Din păcate, a fost prima, dar şi ultima ocazie în care acest mare artist a cântat la Câmpulung.

„O publicaţie cotidiană, la Câmpulung? Extraordinar. Numai acolo, în oraşul lui boier Neacşu, se putea face aşa ceva”, spunea artistul, acum două decenii

Probabil, filmarea recitalului său există undeva, pe vreo casetă video, în arhiva Muscel TV Câmpulung; colegii de acolo au filmat spectacolul integral.

Azi, Nicolae Sabău nu mai este. A plecat „să se risipească printre stele”, cum singur spunea că o va face, când îi va fi venit sorocul.

Cântecele lui vor dăinui, însă, peste generaţii. Pentru că valoarea autentică este perenă şi insensibilă la curgerea anilor.

Şi, vorba unui confrate, amator în ale taragotului, ca şi subsemnatul, „cât timp se va vorbi pe pământul ăsta limba română, se vor cânta şi cântece de-ale lui Nicolae Sabău”.

Odhineşte-te în pace, maestre Sabău!

Nota redacţiei – Imaginile care însoţesc acest articol au fost făcute în condiţiile anilor 2000-2001, pe hârtie, în condiţii tehnice inferioare celor de azi. Ne cerem scuze pentru calitatea acestora.

sursa foto: arhiva ziarului „Muscelul” Câmpulung, 2000-2001

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here