Antrenorul Nicolae Dică, fost fotbalist emblematic al lui FC Argeş, e avut în vedere de conducerea echipei Chindia Târgovişte, pentru a-l înlocui pe Vasile Miriuţă.
Acesta din urmă e ca şi demis de la conducerea tehnică a echipei Chindia, după înfrângerea clară suferită de dâmboviţeni, acasă, etapa trecută, contra lui CS Mioveni.
Nicolae Dică a pregătit ultima dată echipa FCU Craiova (Mititelu), unde nu a avut rezultatele dorite de patronul acesteia. Sezonul precedent, Dică a pregătit şi pe CS Mioveni. Acolo chiar a dat, la un moment dat, impresia că poate produce miracolul salvării de la retrogradare. Din păcate, n-a fost să fie.
În cariera sa de antrenor, Nicolae Dică a mai pregătit pe FCSB, FC Argeş (inclusiv fosta SCM Piteşti) şi a fost doi ani secund la prima reprezentativă.
Dacă va prelua conducerea Chindiei Târgovişte, va avea ca obiectiv promovarea în prima ligă sau cel puţin accederea în play-off. Deocamdată, Chindia Târgovişte ocupă locul 9 în Liga 2, cu 17 puncte din 13 meciuri.
sursa foto: arhivă ArgeşulOnline.ro