A trecut deja mai bine de o săptămână de la încheierea alegerilor parlamentare, însă, ecourile acestora sunt departe de a se fi stins.

Şi nu ne referim la tocmeala acerbă pe funcţii, cu care sunt ocupate zilele acestea toate partidele politice parlamentare şi liderii acestora, mai mici sau mai mari.

Ci la ceea ce a urmat după ce sacii cu buletinele de vot au fost duşi în sediul Prefecturii. Acolo, publicul şi presa nu au avut acces.

Din informaţiile noastre, acolo s-au petrecut lucruri grave din punct de vedere al măsurilor anti-pandemie şi din cel al bunei cuviinţe elementare faţă de nişte oameni (preşedinţii secţiilor de votare) chemaţi să muncească din greu la finalizarea procesului electoral.

Redăm mai jos povestea unei doamne din Piteşti, care a avut neşansa să fie preşedintele unei secţii de votare, aşa cum ne-a transmis-o chiar dânsa şi în care reclamă tratamentul profund incorect de care a avut parte şi dumneaei, şi colegii dumneaei de la celelalte secţii de votare.

„Aş vrea sa va las pe scurt cateva impresii legate de organizarea acestor alegeri. Am fost presedinta unei sectii de votare din Pitesti, mi-au lipsit trei membri din comisie, inclusiv loctiitorul.

Pentru predarea buletinelor de vot am asteptat la temperaturi cu minus, noaptea, pe burnita, in piata (Piaţa Vasile Milea – n.r.) ca sa intram in incinta Filarmonicii (poate a Prefecturii? – n.r.), sa urcam intr o sala ce nu avea caldura, dezinfectant, servetele, hartie igienica si nici nu respecta rigorile legii, care impun cel mult 20 e persoane in acelasi spatiu. ca apoi sa coboram tot pe scari aceiasi saci, sa iesim (?!!) din cladire cu ei si sa intram in aceeasi Prefectură prin intrarea de vizavi de localul Maestro.

Aici s-a intamplat sa-l vedem si pe dl prefect Emanuel Soare, care a trecut nepasator cateva ori pe langa noi, preponderent femei care caram 5, 6 sau 7 saci uriasi.

Dumnealui se plimba la pas, cu mainile la spate, asemanator manechinelor ce defileaza pe podium. In mod curios , nu l-am vazut in sala despre care am scris mai sus, desi au fost voci care au solicitat insistent prezenta dumnealui, pentru a ne exprima nemultumirile si a cere ajutor.

Nici vorbă de distanţare între persoane ori de vreo măsură de prevenţie anti-Covid

Totodata, am auzit angajati/colaboratori ai Prefecturii care spuneau ca cel putin o persoana din sala unde am fost inghesuiti are Covid, intrucat o cunoaste personal.

Fireste ca se putea evita o astfel de postura umilitoare, chiar si prin preluarea sacilor de la sectiile de vot, exact asa cum am fost adusi, ori prin amplasarea unui camion in fata Prefecturii unde am fi ajutat bucurosi la incarcare, pentru a nu mai plimba saci prin zona centrala pietonala, urcat si coborat de scari”, ne-a transmis cititoarea noastră, care a solicitat să-i protejăm identitatea.

Ambele imagini care însoţesc acest articol au fost surprinse în noaptea de după alegeri, în incinta Prefecturii Argeş, şi vorbesc de la sine în sensul celor relatate aici.

Cum era şi firesc, am solicitat Instituţiei Prefectului Argeş un punct de vedere pe marginea celor relatate aici de cititoarea noastră, încă de joi de la prânz.

Nici până azi, luni după-amiază, nu s-a ostenit niciun oficial al Prefecturii să răspundă acuzelor de mai sus. Tac toţi cu bărbăţie, vorba poetului. Alegerile au trecut, acu’ oricum nu mai contează, nu-i aşa?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here