Naţionala de fotbal, dintr-o ruşine într-alta: aseară ne-a bătut acasă Georgia, scor 2-1

Date:

Share post:

Naţionala, zisă „mare”, de fotbal a României continuă să devină din ce în ce mai mică, să-şi dezamăgească suporterii şi să doboare recorduri negative, unul după altul, de când la timona ei se află fostul internaţional stelist Mirel Rădoi.

După ce-am luat bătaie, recent, în premieră absolută, de la echipa Armeniei, ieri ne-a mai bătut o altă naţională, cea a Georgiei, reprezentativă care, în mod normal, într-un meci cu România, îşi propunea să nu ia multe.

Naţionala noastră a jucat în 10 oameni din minutul 42, atunci când vedeta fecesebistă Florin Tănase a încasat cartonaşul roşu, pentru că şi-a lovit intenţionat un adversar, cu cotul în figură. Pregătiţi de fostul internaţional francez Willy Sagnol (care, în tinereţe, a jucat la echipe precum AS Monaco sau Bayern Munchen), gruzinii au tratat meciul cu seriozitate şi ne-au marcat două goluri în numai 10 minute (61 şi 71). Din minutul 64 au rămas şi ei în 10.

Între cele două reuşite ale oaspeţilor, Răzvan Marin, jucător cotat la 15 milioane de euro (legitimat la Cagliari, în Italia), a irosit nonşalant un penalty. Golul nostru a fost marcat de Andrei Ivan (foto sus, la minge), excelent servit de Deian Sorescu. De fapt, cei doi menţionaţi au fost cam singurii de la noi care n-au făcut de râs tricoul naţionalei. Restul, de la slab în jos.

N-am înţeles ce-a căutat în poartă Andrei Vlad, jucător recent trecut pe banca de rezerve la echipa sa de club (FCSB), din cauza multor gafe comise. Pe bancă a stat Florin Niţă, un portar experimentat, indiscutabil mai valoros decât veşnica speranţă Vlad.

De fapt, multe n-au înţeles iubitorii fotbalului de la noi, privind meciul de aseară. Noi am înţeles un lucru: suntem la un nivel atât de jos, încât am fi tentaţi să spunem că mai rău de atât chiar nu se poate. Însă, n-am jucat încă cu Feroe şi cu Gibraltar. La ce-a arătat naţionala noastră aseară, a fost aproape indecent faptul că acestor băieţi li s-a cântat imnul naţional înainte de meci.

sursa foto: Joma România

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Ion Mînzînă și Simona Bucura-Oprescu au au inaugurat un complex de locuințe protejate și un centru de zi la Tigveni

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, și președintele...

Cerc de limba engleză pentru profesori, la Școala Gimnazială Ion Minulescu din Pitești

Alaltăieri, 18 mai, Școala Gimnazială Ion Minulescu și-a deschis...

Va fi gata sau nu, anul acesta, drumul expres DEx12 Craiova-Pitești? Părerile sunt împărțite

Pe cele două loturi încă nefinalizate ale DEx12 Craiova-Pitești,...

42 km din autostrada A1 București-Pitești se reabilitează cu bani de la bugetul de stat

Sectorul cuprins între km 44 și 86 din autostrada...

Teatrul Alexandru Davila Pitești, la festivaluri de teatru la Suceava, Buzău și Reșița

Actorii de la Teatrul Alexandru Davila din Pitești vor...