Era o vreme, în tinerețea-mi, când folkul în suflet adânc ne intra. Cu poezia și melodia, cu armonia și nostalgia ce le conține din plin. Cin’ l-a ascultat, nu l-a mai uitat. Așa că și astăzi fani are destui, de rafinament oricând nesătui…

Am constatat încă o dată, la întâlnirea cu Ovidiu Scridon. Care, după peregrinări prin Apus, s-a întors acasă și colindă neostenit cu ghitara și muzicuța, cărțile cu poezii și amintirile multe adunate în timp…

S-apropie de cincizeci, da’ se ține bine. Este târnăvean și s-a arătat mustind de alean. Voce viguroasă, vorbire aleasă, muzică duioasă. Vrednic trubadur, ducând cântu’ pur încolo și-ncoa’. Inspirat compune și versul îl spune pregnant, maiestuos. Refrenele-i curg dulce, elegant, frumos. Lirismu’, bogat, sincer, delicat. Gingaș îmbrăcat în strai adecvat. Totul e cu grijă, meșter, îmbinat. Produsu’ final, cald, atrăgător. Pentru cei sensibili, chiar răscolitor. Fiindcă Ovidiu ne zice de dor. Declanșând în inimi fior neuitat, enorm, apăsat…

Adrian SIMEANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here