Era o vreme, în tinerețea-mi, când folkul în suflet adânc ne intra. Cu poezia și melodia, cu armonia și nostalgia ce le conține din plin. Cin’ l-a ascultat, nu l-a mai uitat. Așa că și astăzi fani are destui, de rafinament oricând nesătui…
Am constatat încă o dată, la întâlnirea cu Ovidiu Scridon. Care, după peregrinări prin Apus, s-a întors acasă și colindă neostenit cu ghitara și muzicuța, cărțile cu poezii și amintirile multe adunate în timp…
S-apropie de cincizeci, da’ se ține bine. Este târnăvean și s-a arătat mustind de alean. Voce viguroasă, vorbire aleasă, muzică duioasă. Vrednic trubadur, ducând cântu’ pur încolo și-ncoa’. Inspirat compune și versul îl spune pregnant, maiestuos. Refrenele-i curg dulce, elegant, frumos. Lirismu’, bogat, sincer, delicat. Gingaș îmbrăcat în strai adecvat. Totul e cu grijă, meșter, îmbinat. Produsu’ final, cald, atrăgător. Pentru cei sensibili, chiar răscolitor. Fiindcă Ovidiu ne zice de dor. Declanșând în inimi fior neuitat, enorm, apăsat…
Adrian SIMEANU
