Muzica zilelor noastre: Tiberian

0
73

Clujean, sibian. Azi, bucureștean. Mort după pian. La fel după jazz. Îmbinându-le cu folos și zelos pe-amândouă. În interpretări rafinate, elegante, pregnante constant. Deoarece Mircea are-ntr-însul știință și pasiune din plin pentru gen. Umblă pe clape cu-atâta dăruire, îndemânare, spontaneitate și lejeritate încât copleșește. Uimește și convinge că jazzu’, mai tânăr, stă față-n față la masă cu simfonicu` multicentenar. Preluându-l ades în știmele sale ingenios, radios. De unde și simfo-jazzul select, tot mai căutat în zilele noastre…

 Din fericire, profesoru’ Tiberian îi învață și p-alții-n Conservator muzică dintr-asta. Fiind un instrumentist școlit, vrednic, renumit. A cântat și cântă cu d-ăi grei în branșă. Eu îl reascultai de curând la Bucale, în compania big-band-ului de pe Berthelot. Cu Natsis, Tegu, Milea, Burneci, Zmău, Ioniță, ca să menționez doar câțiva la repezeală. Ceilalți, desigur, cu nimic mai prejos decât ei. Nici că s-ar putea, atâta vreme cât  Ionel Tudor, neobosit, le e-ndrumător, șef și dirijor. Iară Radio-ul, instituție de rang național. Cu deschidere internațională și artiști pe măsură în structura sa…

 Așa că asistai la un concert mustind de ritm, improvizații, culoare, nuanțe, savoare. Cu piese celebre ori cu proprii creații. Mircea, de pildă, punând pe note cu consecvență. Păcat că filarmonica noastră de la Pitești nu îl invită pe scena-i. Fie cu oameni d-ai lui, fie cu orchestranți de aci. El descurcându-se-n orice formulă aptă a pune treaba pe roate rapid. Iar noi având câțiva tocma’ buni pentru asta. Paul, Costinel, un exemplu. Numa’ bunăvoință să fie pe la conducere. Care trebuie-a-nțelege că nu-s pe lume doar Haydn și Mozart, să zicem. Ci și Armstrong, Davis, Monk și Sandoval, Burton ori Coltrane. Sau Popp, Răducanu, Berindei, Bădilă. Andrei și Tiberian. Nenumărați alții de talia lor, fală făcând din belșug muzicii de jazz. Fremătătoare, răscolitoare, îmbătătoare, nepieritoare…

Adrian SIMEANU

sursa foto: România Cultural

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here