Sau Wolters, desigur. Un sexagenar în plină formă. Înalt, viguros și impetuos. Cu simfoniile-n sânge constant. Lor vădit dăruit pe de-a-ntregu’. Stăpânind dezinvolt portativele pe care sunt scrise. Acaparând orchestra total când le are sub ochi. Energie și forță transmițându-i din plin, folositor, pentru ele…

 M-am mai convins o dată luna trecută. La filarmonica loco. Unde Theo dădu viață, mai mult decât inspirat, ”Scoțienei”. A treia, în la minor, de Mendelssohn-Bartholdy. Lăsată lumii de-a pururi ca o capodoperă. Chipeșă, semeață, trainică, măreață. Rostuită, însă, nu chiar pentru oricine…

 Ei bine, olandezu’ nostru’ de azi, cu potențial adecvat, o tălmăci pe măsură. Onorant categoric. Precis, expresiv, nuanțat, cadențat. Punând orchestranții la lucru cu mână de fier. Atent și fluent conducându-i de la un capăt la altul. Imprimând rigoare, entuziasm, tenacitate. Tumult ori blândețe, după nevoi. Pregnanță, impact și aplauze lungi obținând drept urmare. Întărind convingerea că-i un simfonist tot mai apăsat. Chiar de nu creează, ci doar recreează giuvaiere dintr-astea perene. Este experimentat în astfel de cazuri, se implică la maxim, se dăruiește la fel. Parcursu’ sonor ieșind firesc izbutit, în mod fericit…

  Tocmai de aceea, închei textulețu’ cu un paradox: nu voi, la Pitești să-l văd în exces. Mai răruț, că-i mai drăguț, precum se spune-n popor. Filarmonici, prin țară, mai sunt. Apte să pună-n valoare sporit, diferit a’ sale resurse-n domeniu. Stimulându-l mai abitir, favorizându-l și mai bogat. Pe mine tentându-mă cert a umbla după dânsu’, sârguincios, curios, cu folos…

Adrian SIMEANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here