Tinerel și subțirel, dibaci la violoncel. Contopindu-se perfect, fluent, fin, eficient. Cu arcușu’ dezinvolt, sprinten, delicat pe corzi. Nu forțează mai deloc, însă impresionează mult. Are o delicatețe, deplină acuratețe și vizibilă suplețe. Câtă blândețe, câtă tristețe pune-n Piazzolla, de pildă, nu pot să uit nicidecum. Iscă gingașe sonorități, duioase, pătrunzătoare. Mustind de culoare, cert fermecătoare și cuceritoare…

 E bine școlit și clar dăruit ăstui instrument. S-a lăsat format de maestrul său din Conservator și îl răsplătește în chip onorant. Căci de la Cazacu finețea a prins și o dăruiește cu vârf și-ndesat. E blazonu’ lui și-i vine la fix. L-am reascultat și aplaudat convins mie-n sută că posedă zdravăn anume simțire. Că muzica-l domină prodigios, fructuos și-l face armonios pe violoncel. Într-o simbioză radioasă, viguroasă și, în ani, prestigioasă. Promite vădit și, de i-o fi scris, o va confirma. L-aș dori intens într-un recital. Ar putea să cânte ceva unicat și original. Niște prelucrări, niște adaptări. Ba chiar jazz de soi, elevat, select. Cu câțiva asemeni împrejuru’ său, întru acompaniament și improvizație. Voi sta cu ochii pe el. Nu aș crede să mă-nșel…

Adrian SIMEANU   

sursa foto: Societatea Muzicală

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here