Doi pianiști soliști, de vârste diferite. Interpreți de marcă în autohton. Viniciu (foto sus), la cincizeci și cinci. Andrei, la treizeci și cinci. Primu’, profesor deja. Al doilea, student fiindu-i cândva. Instrumentiști redutabili, ambii prestând impecabil. Energici și dedicați. Iscusiți și rafinați. Vrednic lucrând pe claviatură. Dezinvolt, fără fisură. Mângâind-o cu finețe, redând note cu noblețe. Stârnind-o impetuos, cu simțire, radios. Tușeu strașnic și fluent. Sunet sigur, coerent. Amplu și incandescent. Când e cazu’, lin, decent. Dulce, cald, tumultuos. Totdeauna îngrijit, potrivit și maiestuos…

Andrei Licareţ
Andrei Licareţ

Îi cunosc și îi ascult, că au pentru clape, vizibil, un cult. Au opusuri în cap cu nemiluita. Știință, pasiune, rigoare, vioiciune în a le cânta. Prospețime clară, de fiece dată. Evoluția pe scenă, mereu minunată. Mai cu seamă-n recitaluri, pur și simplu eclatantă. Trăirile lor năvălind în zbor către-ascultător. Transmițând fior, catharsis real făurind cu spor. Muzica pulsează, inima vibrează și mintea visează. Sufletu` se luminează și bogat se-nnobilează. Motiv să le mulțumim și sincer să le dorim pe afișe să-i găsim tot mai des în viitor. Neîndoios, aplauze vii având de cules copios. Și prin  țară, și pe-afară, fie iarnă, fie vară. S-ar putea pe Moroianu să-l reîntâlnesc chiar în  toamna asta. De s-o întâmpla, vor afla și cititorii, promit…

Adrian SIMEANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here