…plecat-au iar prin țară să cânte. Și să-i încânte, cu siguranță, pe tot mai puținii împătimiți de clasic. De Beethoven, mai exact, în cazu’ de față. Că tot se-mplini sfertu’ de mileniu de la nașterea lui. Norocoasă, sigur, pentru pământeni. Căci Ludwig le-a lăsat ca zestre mulțime de sunete pline de har. Ordonate melodios, armonios, excelent pe portative nemuritoare. Ce stau neclintit, cu maxim folos, pe pupitre oricând și oriunde pe glob…
Au stat, în ăst Brumărel, și p-ale muzicienilor noștri faimoși. Gabriel Croitoru și Horia Mihail. Care-au tălmăcit iscusit trei sonate ale Marelui Surd. Toate mândre și plăcute auzului cert. Fiindcă-s construite superb și proaspete se țin și-n ziua de azi. Mai cu seamă-n redarea celor menționați chiar în titlu. Oameni pricepuți la claviatură și corzi. Gabi având în posesie o ceteră veche și faină. Cândva, mânuită de însuși Enescu. Ce sună splendid ș-acu’. Croitoru o pune la treabă, de fiece dată, fertil. Și-n astă toamnă, neîndoios. E violonist de soi, neavând componistul omagiat a se plânge cumva. Întrucât minunat i-a redat cele trei creații strălucitoare diamantin…
A făcut-o din nou, în supertandem, cu Mihail. Pianist de vârf în acest moment, deplin meritat. Sunt prieteni, colegi cu amplu respect pentru note. Colaborează vrednic, rodați, sudați fructuos. O mai spun o dată: pe lume-s veniți pentru-așa ceva. În sală am fost și mă pun chezaș pentru ce afirm. Mi-au bucurat sufletu’ mult și-am uitat norocos de covid. Le voi fi aproape cât se va putea, convins mie-n sută că nu voi greși. Poate, și voi cititori ai tabletei, la fel…
Adrian SIMEANU
