Muzica zilelor noastre: Festival? Concurs?

Date:

Share post:

 Și, și, va spune organizatoru’. Nu și cunoscătorii reali ai genului, aflați în sala de concerte a Filarmonicii Pitești (doar gazdă). Unde s-a desfășurat manifestarea în cauză. Intitulată redundant, ca să nu zic altfel, ”Festivalul Național de Muzică Folk <<Trivale Folk>>. Păi n-ar fi mai simplu, și corect, și suficient ”Festivalul Național <<Trivale Folk>>?

Cândva, i-am atras atenția inițiatorului asupra aspectului, da-n van. Culturnicii zilei socotindu-se atoateștiutori n-au dat atenție nici până azi chestiunii, semn că gramatica română nu le e cunoscută amănunțit. Și nici prestigiul instituției aflată-n eroare nu contează, la urma urmei…

 Apoi, întorcându-mă la întrebările, neîntâmplătoare, din titlu, aș zice cam așa: festival, mult spus. Totu` desfășurându-se înghesuit și obositor într-o singură seară, putem vorbi, evident cu larghețe, de un minifestival.

Sau, mai exact, de un concurs. În care fură și aspiranți, și recitaluri. Primii, preponderent adolescenți. Cântând cum au putut piese de altădată. Urmați de trei candidați maturi. Cuprinși, cu toții, în două secțiuni. După vârstă. Nivelul, modest și neconvingător. Am practicat și eu cândva, entuziast, genul acesta dobânditor de glorie într-o altă epocă. Motiv pentru care-am fost printre auditori la fiecare dintre cele șase ediții de până acum.

Ca să constat că nivelu` descrește de la an la an în concurs. Și valori în materie nu se prea ivesc. Ori nu se mențin, pierzându-se pe parcurs, neferice. Salvarea veni, în parte, de la ultimu` recital.

Spectacol audio, video susținut de Nicu Alifantis (foto) și grupu-i veteran ”ZAN”. Cărora Ion Marinescu ”Tzurlă” și ”Amfiteatru 13” (incomplet), sau ”P620” (ivit postdecembrist în urbe, pe urma înaintașilor de la ”P600”) n-au avut resurse spre a le ține piept pe măsură…

 Prezentarea, și ea, festivistă pe alocuri, laudativă-n exces. Poate, la anu`, va fi mai bine. Profesionalismu` înlocuind realmente amatorismu`. Se impune categoric asta (aviz celor abilitați!). Iar noi, contribuabili supuși, da` cu respect și iubire încă pentru valorile autentice, sperăm. Într-un eveniment cultural de profil, autentic. Căci altceva, din păcate, n-avem ce face…

sursa foto: Centrul Cultural Piteşti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

O bestie cu chip de om, din Moşoaia, a violat o bătrână de 80 de ani

Un bărbat de 62 de ani din localitatea argeşeană...

S-au strâns banii necesari tratamentului în străinătate a micuţului David Mihăilă din Valea Mare Pravăţ

Familia micuţului David Mihăilă, un copilaş de numai câteva...

Iată aici care sunt cele mai importante 6 articole de toamnă!

Toamna este anotimpul perfect pentru a-ți actualiza garderoba și...

EXCLUSIV – Alexandru Pelici, despre Mario Tudose: „FC Argeş a câştigat un jucător de valoare”

Alexandru Pelici, antrenorul care a condus FC Argeş în...

8 medalii pentru judoka de la CS Mioveni la un turneul la Sibiu

Judoka legitimați la clubul CS Mioveni, pregătiți de Mihai...